Ce așteptări are ANAT de la noul ministru al Turismului, Mircea-Titus Dobre?



Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) are așteptări mari de la noul Minister al Turismului și își dorește un buget multianual consistent pentru promovarea României în străinătate, potrivit președintelui agenției, Alin Burcea.
 
„Așteptările patronatului de la noul minister sunt mari, pe măsura nevoii existenței sale: ne dorim un buget multianual consistent pentru promovarea destinației România în străinătate, printr-o politică de promovare coerentă”, a spus Burcea într-un comunicat remis, joi, Agerpres.
 
ANAT apreciază înființarea Ministerului Turismului și se așteaptă ca industria să ajungă la 6% din PIB, nivelul estimat pentru România de Organizația Mondială pentru Turism.
 
„Asociația Națională a Agențiilor de Turism salută inițiativa înființării Ministerului Turismului în noul Guvern, după ce ani de zile domeniul a fost plimbat de la un minister la altul, fără să i se dea importanța cuvenită în economia națională”, se mai menționează în comunicat.
 
De asemenea, ANAT solicită implicarea statului pentru creșterea activității de incoming prin diverse măsuri de stimulare pentru agențiile care aduc turiști străini în țară, cu efecte directe asupra economiei naționale.
 
„Așteptăm aplicarea Legii voucherelor de vacanță și în sectorul public, măsură menită să ducă la creșterea turismului intern. Ne dorim, de asemenea, reducerea TVA la 9% și pentru agențiile de turism, pentru a elimina discriminarea creată prin diminuarea cotei în cazul industriilor conexe, hotelărie și restaurante, dar și programe de dezvoltare în zonele montane și extinderea sezonului pe litoral”, a spus Alin Burcea.
 
Asociația Națională a Agenților de Turism apreciază numirea lui Mircea-Titus Dobre, inițiatorul Legii impozitului forfetar, în funcția de ministru al Turismului și îi urează mult succes.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 531

ANAT Extinderea voucherelor de vacanță suportate de stat și pentru angajații privați reprezintă o investiție benefică

22 Mar 2023 1057

ANAT solicită Primului Ministru amânarea începerii anului școlar pentru data de 18 septembrie

09 Feb 2023 1005

Curtea de Apel va decide dacă CJC trebuie să primească 1,1 milioane de lei de la Asociaţia Litoral-Delta Dunării

14 Dec 2022 1827

Până când pot fi folosite voucherele de vacanţă emise în anii trecuți. ANAT face precizări

22 Jun 2022 1285

Operatorii din turism vor putea primi 40 de euro pentru fiecare turist străin. Care sunt condițiile

09 May 2022 1248

Câți bani au cheltuit turiștii pentru minivacanța de 1 Mai, pe litoral. Pe ce destinații a fost bătaie

02 May 2022 1467

Dumitru Luca a fost reales președinte ANAT. Care este componența noului Consiliu Director

15 Apr 2022 1410

Turiștii români redescoperă bucuria de a călători fără restricții

15 Mar 2022 1390

11 milioane de lei, de la CJC Asociaţia Litoral - Delta Dunării a intrat în faliment! Ce datorii are (DOCUMENTE)

06 Jan 2022 2629

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța a cumpărat consumabile de laborator pentru anatomie patologică (document)

23 Sep 2021 3207

ZIUA-n amiaza mare Turistul român, văzut de vicepreședintele ANAT, Cristian Bărhălescu

11 Sep 2021 2366

ZIUA-n amiaza mare Cristian Bărhălescu, vicepreședintele ANAT Sud-Est - „Eforie Nord - cea mai vizitată stațiune în acest sezon”

10 Sep 2021 1711

Cristian Bărhălescu - vicepreședintele ANAT Sud-Est, invitat la „ZIUA-n amiaza mare”

09 Sep 2021 2296

Modificări în firma Ctblinkerz SRL administrată de Cristian Gheorghe Bărhălescu

24 Jun 2021 2000