Ce proces a câştigat primăria Mangalia

Primăria municipiului Mangalia a câştigat, recent, procesul prin care solicita evacuarea staţiei de betoane deţinută de SC COMCM SA pe un teren situat în zona centrală a oraşului. Demersurile în instanţă, privind această cauză, au început în toamna anului trecut, la iniţiativa primarului Cristian Radu.

După un an de procese, avocaţii municipalităţii au obţinut o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa supremă a admis acţiunea autorităţii locale privind evacuarea COMCM de pe terenul municipalităţii, societatea fiiind totodată obligată să plătească anumite daune pentru că nu a eliberat terenul după expirarea contractului. În prezent, reprezentanţii COMCM se ocupă de aducerea terenului la starea iniţială, conform deciziei instanţei.

Primarul Mangaliei a declarat că în acea zonă va fi amenajat un parc şi locuri de joacă pentru copii. "Am luat această decizie pentru că oraşul nostru este deficitar la capitolul parcuri şi spaţii verzi. Mai mult decât atât, un important parc al oraşului, Parcul Diana, va trebui retrocedat moştenitorilor fostului proprietar, care au câştigat terenul în instanţă", a completat edilul. Potrivit acestuia, Primăria Mangalia a pierdut, în anul 2007, procesul cu cei care au revendicat terenul pe care este amplasat respectivul parc. "Interesant este faptul că Primărie nici măcar nu a fost reprezentată în instanţă, în acel proces. Ca urmare, acum suntem obligaţi să retrocedăm parcul", a mai spus Cristian Radu. El a precizat că în prezent, avocaţii municipalităţii fac toate demersurile pentru a se găsi o cale de compensare, astfel încât locuitorii oraşului să poată folosi, în continuare, Parcul Diana.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Primăria Mangalia împarte cozonaci de Paște! De unde îi cumpără și ce va scrie pe fiecare ambalaj (DOCUMENT)

23 Apr 2024 242

Cumpărări directe Dimitris Garden SRL se va ocupa de repararea fântânilor arteziene din Mangalia (DOCUMENT)

22 Apr 2024 316

Constanța Ce firmă va elabora studiul de fezabilitate pentru proiectul „Centru Cultural Aurora”, din Mangalia?

22 Apr 2024 314

Primăria Mangalia cumpără cărucioare de cumpărături de 53.000 de euro! Pe partea frontală, va scrie cu alb „Primăria Municipiului Mangalia“ (DOCUMENT)

22 Apr 2024 378

Cumpărări directe Constanța Teolen Trading SRL, contract de 40.000 de euro cu Primăria Mangalia, pentru mentenanța sistemelor de irigații din oraș și stațiuni (DOCUMENT)

22 Apr 2024 299

Cumpărări directe Constanța Primăria Mangalia, contract de 77.000 de euro cu Pepiniera Neptun SRL, pentru gazon (DOCUMENT)

21 Apr 2024 368

Cumpărări directe Constanța Cinematograful Pescăruș din Mangalia va fi reabilitat în vederea conservării de Ariv Ind SRL (DOCUMENT)

21 Apr 2024 763

Primarul Municipiului Mangalia, la judecată cu SC ADytza Niko SRL. Ce au decis magistrații Tribunalului Constanța

20 Apr 2024 377

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 489

Cumpărări directe Constanța Un imobil de pe strada Mihai Viteazu din Mangalia va fi demolat de Altion Serv SRL (DOCUMENT)

18 Apr 2024 378

Justiție Constanța Primăria Municipiului Mangalia, la judecată cu SC Nae Interstar SRL. Ce a decis instanța

14 Apr 2024 359

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia angajează. Detalii și condiții

12 Apr 2024 729

Primăria Mangalia închiriază toaletele ecologice de la firma președintelui UDMR Constanța, aflată în reorganizare judiciară (DOCUMENT)

10 Apr 2024 548

Achiziții Constanța Primăria Mangalia va demola un chioșc de pe strada Oituz

10 Apr 2024 473

Primăria Siliștea, județul Constanța, organizează un eveniment muzical cu ocazia Paștelui. Ce firmă a fost contractată (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 1103