Ce scrie presa internaţională despre victoria Simonei Halep în faţa Serenei Williams

Victoria obţinută astăzi de Simona Halep asupra liderului clasamentului WTA, Serena Williams, a fost evocată în presa internaţională. Printre cuvintele folosite în artiocolele respective regăsim precizări potrivit cărora românca a "umilit-o", "distrus-o", "devorat-o" şi "dominat-o" pe sportiva din Statele Unite ale Americii.

Straits Times a scris că Simona Halep a realizat o mare supriză la Turneul Campioanelor de la Singapore, românca jucând sclipitor. "Mare surpriză la Finalele WTA, după ce Williams a fost demolată cu 0-6, 2-6 de Halep. Turneul Campioanelor a fost martorul unei mari surprize miercuri, după ce numărul 1 Serena Williams a suferit o înfrângere rară, scor 0-6, 2-6, în faţa unei sclipitoare Simona Halep. În timp ce înaintea turneului erau îngrijorări asupra stării de sănătate a lui Williams, nimeni nu ar fi putut anticipa cât de rău va juca americanca împotriva adversarei din România, care nu o învinsese în precedentele trei întâlniri", a precizat Straits Times.
 
Gazzetta dello Sport a scris "O nouă surpriză la Singapore, Halep o bate pe Serena", în timp ce livetennis.it a notat că "SuperHalep o domină pe Serena Williams. Calificarea este la un pas".

Eurosport.fr este de părere că Serena Williams a fost devorată de Simona Halep. "Serena Williams, devorată de Halep. Senzaţionala Simona Halep a terminat repede cu Serena Williams, aceasta fiind prima înfrângere a americancei la Turneul Campioanelor din 2008. Ultima înfrângere a Serenei Williams în care a câştigat doar două ghemuri a avut loc când ea avea 16 ani, fiind învinsă de Joanette Kruger din Africa de Sud, 6-1, 6-1, la Oklahoma City", a adăugat eurosport.fr, în timp ce cotidianul francez L'Equipe a scris că Halep a distrus-o pe Serena Williams.

Simona Halep, locul 4 WTA, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-0, 6-2, în 65 de minute, pe americanca Serena Williams, în etapa a doua a Grupei Roşii a Turneului Campioanelor, de la Singapore, aceasta fiind primul succes al româncei în faţa celei mai bune jucătoare de tenis din lume.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.