Ce spune ministrul Olguța Vasilescu despre creşterea salariilor poliţiştilor

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a spus astăzi, 24 martie, că poliţiştii nu vor mai beneficia de alte creşteri salariale decât de cele care au fost convenite săptâmâna trecută.
 

„Au fost patru revendicări, s-au acceptat două, printre care sporuri la nivelul salariului minim pe economie. Asta e fost principala lor revendicare. Apoi, au vrut ca salariul de merit să se transfere cu patru luni mai devreme. Am acceptat să se dea de luna următoare, deși era din august. (...) Dar ieri am văzut o listă de peste 20 revendicări, de exemplu, o primă la pensionare, în condițiile în care poliția are pensie specială, lucru pe care cred că nu trebuie nici să-l luăm în considerare”, a declarat, la Antena 3, ministrul Muncii.

 
Amintim că protestele sindicatelor din poliție continuă, fiind anunţat un miting şi pentru mâine, chiar de Ziua Poliţiei Române.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Citeşte şi:
Poliţiştii constănţeni participă la protestul din 16 martie din faţa sediului MAI. Ce revendicări au oamenii legii
Protestul polițiștilor. Când va avea loc ”Cât de tâmpiți ne credeți, domnilor? Ignoranța voastră crasă ne scoate din casă”

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lia Olguța Vasilescu aduce un omagiu actriței Natașa Raab într-o postare emoționantă pe pagina de socializare

23 Oct 2023 1085

Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei „Sala Polivalentă este una dintre instituțiile afectate azi de inundații“ (video)

08 Jun 2021 1533

Este ziua Liei Olguţa Vasilescu! Ce vârstă împlineşte omul politic

18 Nov 2020 3433

Lia Olguța Vasilescu, demisă din funcția de consilier onorific. Cum a reacționat

13 Nov 2019 2441

Liviu Dragnea își dorește să îi aibă nași pe Olguța Vasilescu și Claudiu Manda

12 Apr 2019 1617

A fost nuntă mare în Bănie. Imagini de pe pagina de Facebook Lia Olguţa Vasilescu (fotoreportaj)

31 Mar 2019 5065

Sute de persoane, așteptate la petrecerea de nuntă a cuplului Olguța Vasilescu-Claudiu Manda

30 Mar 2019 2656

Decizie publicată în Monitorul Oficial. Lia Olguța Vasilescu, numită consilier onorific al premierului Dăncilă

08 Mar 2019 1605

Fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu va fi consilier al premierului Viorica Dăncilă

03 Mar 2019 2133

Fostul ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu şi senatorul Claudiu Manda se căsătoresc astăzi

24 Feb 2019 2672

Rovana Plumb „Nu s-a pus problema în PSD ca Președintele României să fie suspendat din funcție“

13 Feb 2019 2178

Lia Olguţa Vasilescu renunță la candidatura pentru funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării

12 Feb 2019 2231

Lia Olguța Vasilescu „Președintele Klaus Johannis se încadrează perfect la infracțiunea de abuz in serviciu“

07 Feb 2019 2120

Prima reacție a PSD după ce președintele Iohannis a respins, pentru a treia oară, propunerea ca Lia Olguța Vasilescu să facă parte din Guvern

07 Feb 2019 1987

Președintele Klaus Iohannis a respins numirea Liei Olguța Vasilescu la Ministerul Dezvoltării. Ce argumente a prezentat șeful statului

07 Feb 2019 2108