Cea mai veche biserică din Tulcea, Biserica „Buna Vestire“, la 160 de ani de existență (galerie foto)

Credincioşii din Tulcea au celebrat 160 de ani de existenţă a celei mai vechi biserici din municipiu, Biserica Buna Vestire. La slujba săvârșită ieri, de Prea Sfinția Sa, Visarion Bălțat și un sobor de preoți au participat şi președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și vicepreședintele Vasile Strat.
 
După slujbă, părintele paroh, Daniel Petre, a vorbit credincioșilor despre biserica Buna Vestire. Lăcaşul de cult a fost construit în 1848-1854. Biserica a fost ridicată inițial de comunitatea grecilor din municipiu, după care a fost predată Bisericii Ortodoxe.
 
„Vă felicit pentru realizarea celor două troițe care urmează să fie sfințite astăzi, pentru placa ce va fi dezvelită azi. Mulțumirile noastre se îndreaptă și către părintele Daniel Petre, care lansează monografia «Biserica Buna Vestire Tulcea, file de cronică», îmbogățind, astfel, moștenirea culturală pe care o păstrează municipiul Tulcea și biserica ortodoxă de pe aceste meleaguri“, a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
 
La finalul evenimentului, Prea Sfinția Sa Visarion, a sfințit cele două troițe care au fost ridicate în curtea bisericii și a dezvelit o plăcuță comemorativă, realizată cu ocazia împlinirii a 160 de ani de existență a bisericii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Măsuri de ordine și siguranță publică dispuse de jandarmii tulceni cu ocazia manifestărilor religioase de Bobotează

05 Jan 2022 1221

Tulcea Containere pentru colectare haine și încălțăminte, gata de utilizare. În ce zone au fost amplasate

16 Jun 2021 4520

Praznicul Bunei Vestiri. Hram la biserica din Tulcea. ÎPS Teodosie va face parte din soborul de arhierei

25 Mar 2021 2345

Trei ierarhi slujesc, astăzi, la o celebră biserică din Dobrogea. Care este motivul

25 Mar 2019 3056

Dublă sărbătoare la Tulcea de Buna Vestire. Au fost sărbătoriți și 10 ani de la întronizarea Episcopului Visarion (galerie foto)

26 Mar 2018 2010

Moment aniversar în Biserica Ortodoxă Română. Un înalt ierarh sărbătorește un deceniu de la alegerea ca episcop în Dobrogea

05 Mar 2018 3284