Cercetaţi pentru şpaga dată poliţistului

La data de 12.07.2011, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta împreună cu politisti din cadrul Directiei Generale Anticoruptie – Serviciul Judetean Anticoruptie Constanta, cu sprijinul DGIPI – Serviciul de Informatii si Protectie Internă Constanta au reusit prinderea în flagrant a două persoane din comuna Lumina, jud.Constanta la scurt timp după ce acestea dăduseră sefului postului de politie din localitate suma de 500 lei cu titlu de mită.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că la data de 08.07.2011 inculpatul MENZAT IASAR a fost implicat într-o altercatie stradală în cursul căreia l-a agresat pe un lucrător al Politiei Locale Lumina.

Din acest motiv, inculpatul MENZAT IASAR a fost citat la sediul Postului de Politie Lumina pentru data de 12.07.2011 în vederea audierii sale în dosarul penal care îi fusese întocmit pentru ultraj si ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice.

La data de 12.07.2011, inculpatul MENZAT IASAR s-a prezentat la seful Postului de Politie Lumina împreună cu învinuitul BUCĂLUTĂ ADRIAN, acesta din urmă oferind lucrătorului de politie suma de 500 lei pentru ca acesta să împiedice tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Cu ocazia audierii lor, învinuitul BUCĂLUTĂ ADRIAN a recunoscut că a primit suma de 500 lei de la inculpatul MENZAT IASAR pentru a o remite sefului de post în scopul arătat anterior în timp ce inculpatul a negat săvârsirea faptelor retinute în sarcina sa.

La data de 12.07.2011, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta au dispus retinerea inculpatului MENZAT IASAR pe o durată de 24 de ore iar la data de 13.07.2011 a fost formulată în privinta lui propunere de arestare pe o durată de 29 de zile care a fost înaintată Tribunalului Constanta, în timp ce învinuitul BUCĂLUTĂ ADRIAN urmează să fie cercetat în stare de libertate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie CNSC Software Imagination & Vision SRL a contestat o licitație organizată de Portul Constanța!

27 Mar 2024 366

Interviu online cu Erik Began, de la CSM Constanța „Atât antrenorii, cât și părinții mi-au spus să perseverez și să am încredere că voi reuși“

25 Mar 2024 1737

Loteria Română a lansat o platformă prin care pot fi achiziționate bilete la cele mai cunoscute jocuri

25 Mar 2024 614

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților, de acord cu înființarea unui pasaj rutier, la intersecția bulevardelor Tomis cu Aurel Vlaicu. Constănțean - „Ar fi bun un nou șantier rutier!“

24 Mar 2024 608

Ședință a Consiliului Politic Naţional al PNL. Ce subiecte se află pe ordinea de zi

24 Mar 2024 594

Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, declarații după perchezițiile DNA Constanța - „Am încredere în justiție. Am avut mereu!“

22 Mar 2024 514

Tulcea Cursuri gratuite de educație digitală pentru copii și adulți, în cadrul proiectului Siguranța Online

21 Mar 2024 351

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de cum arată pistele pentru biciclete din Constanța? „Doamne ferește, care piste??“, spun constănțenii în online

17 Mar 2024 573

Editorial Rețelele de socializare, terenuri fertile pentru dezinformare și propagandă, în contextul viitoarelor alegeri

15 Mar 2024 612

Biletele de valoare şi voucherele de vacanţă vor putea fi emise electronic, dar şi utilizate pentru plăţi online

13 Mar 2024 523

Imobiliare Constanța PUZ-ul pentru un teren din zona Tomis III din municipiul Constanța, lansat în consultare publică. Până când puteți trimite propuneri și observații? (DOCUMENT)

11 Mar 2024 841

Interviu online cu Sorin Mihai, inspector şcolar general „Cele două simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii sunt mai buni decât cei din țară“

11 Mar 2024 1443

Afaceri Constanța Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu a cumpărat servicii de digitalizare de la o firmă din județul Iași (DOCUMENTE)

03 Mar 2024 827

Înmatricularea vehiculelor se va putea realiza online, din acest an

03 Mar 2024 511

Achiziția pentru echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale pentru Spitalul de Boli Infecțioase a fost contestată. Ce verdict a primit General Electric Medical Systems România SRL?

02 Mar 2024 678