Cinci familii îndoliate Şoferul din Brăila era suspect de epilepsie de zece ani!

 
În timp ce familiile a cinci persoane care şi-au pierdut viaţa în accidentul din staţia de autobuz din Brăila îşi plâng morţii, apar noi informaţii privind şoferul. Aşadar, Marius Negoiţă are 27 de ani şi este agent de pază. Acesta era cunoscut drept suspect de epilepsie încă de acum zece ani!
 
„Mi-a fost pacient încă de la 17 ani. În 2006 a venit la mine fiindcă făcuse convulsii specifice epilepsiei. I-am dat trimitere la neurolog. A venit cu un RMN făcut la Bucureşti, din care rezultau nişte modificări şi atunci am dat iarăşi trimitere, scriind pe proprie răspundere că e suspect de epilepsie. Nu a venit cu niciun rezultat de la neurolog. în 2013 a apărut din nou, dar pentru o criză sciatică, fiindcă este obez şi avea probleme cu spatele. De atunci nu l-am mai văzut. În 2015 a venit mama lui să-i activeze cardul de sănătate, dar nu era asigurat şi nu i l-am activat. Nu lucra atunci. Nu figurează în baza de date a Casei de Asigurări ca epileptic. Nu a primit nicio reţetă de la un neurolog, în acest sens. Putea să ia din sistemul privat, pe bani, dar nu cred că şi-a permis, că nu-i o familie cu asemenea potenţial material. Cred mai degrabă că lua de la cineva medicamente asociate cu neurolepticele, diazepam sau altceva. Reţetele sunt speciale şi nu se eliberează oricum", a declarat, pentru infobraila.ro, medicul Steluţa Nedelcu.
 
Chiar dacă anchetatorii îl menajează în privinţa anchetei nedorind să-l obosească cumva vorbind cu el, şoferul dă interviuri de pe patul de spital. Şoferul a fost pus sub acuzare, având calitatea de suspect.
 
În accidentul de la Brăila au murit: Nicoleta Pirlog (41 de ani), Mirela Iosub (41 de ani), Nicoleta Oprea (37 de ani), Florin Oprea (40 de ani) şi Anişoara Toader (52 de ani).

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Șofer condamnat la închisoare după ce a fugit de la locul accidentului. Ce pedeapsă a primit bărbatul

18 Apr 2024 459

Județul Constanța Accident rutier în Medgidia!

18 Apr 2024 528

Știri Constanța Un șofer fără permis și sub influența substanțelor interzise a intrat cu mașina îm gardul unei case la Nisipari (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 393

Declarații cutremurătoare! Una dintre supraviețuitoarele tragediei de la 2 Mai povestește chinul prin care a trecut! (VIDEO)

18 Apr 2024 936

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A1

18 Apr 2024 215

Județul Constanța Familiile tinerilor uciși la 2 Mai au ajuns la locul accidentului (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 487

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai Declarații cutremurătoare ale părinților tinerilor uciși în urma impactului (VIDEO)

18 Apr 2024 530

Cutremurător Tatăl lui Sebi și-a făcut un tatuaj, în memoria fiului său (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 994

Imagini de la Judecătoria Mangalia. UPDATE. Astăzi, termen nou în dosarul lui Vlad Pascu (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 563

Accident rutier la prima pasarelă dinspre Constanța către Valu lui Traian. Un pieton a fost rănit (FOTO)

18 Apr 2024 1225

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 464

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 393

TULCEA Accident rutier în localitatea Izvoarele! O persoană a fost rănită

17 Apr 2024 366

IGPR InfotraficJudețul Prahova-Trafic blocat pe DN 1B

17 Apr 2024 237

IGPR InfotraficJudețul Cluj - Trafic oprit pe centura Vâlcele-Apahida

17 Apr 2024 229