Claudiu Lucian Băican, subprefect al județului Sălaj, trimis în judecată

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Radu Dan, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență(2 infracţiuni, din care una în formă continuată), spălare de bani, în formă continuată, dare de mită, în formă continuată, şi în stare de libertate a inculpatului Claudiu Lucian Băican, la data faptelor subprefect al județului Sălaj şi ulterior şef al Serviciului Fond Funciar din cadrul Primăriei municipiului Zalău, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată, spălare de bani, în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada septembrie 2012 - iulie 2015, inculpatul Dan Radu a pretins și primit de la o persoană (denunțător în cauză), în mod direct sau indirect, suma totală de 278.216 lei şi o suprafață de teren de 1570 mp, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra funcționarilor Primăriei Municipiului Zalău, cu atribuții în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate, influență în urma căreia martorului denunțător și fratelui acestuia le-au fost eliberate un număr de patru titluri de proprietate, pentru o suprafață de peste 10 ha teren.
Condiția impusă pentru ajutorul acordat a fost ca cele două persoane beneficiare ale titlurilor de proprietate să îl mandateze pe inculpat prin acte autentice pentru vânzarea ulterioară a acestora.
 
În cazul unuia dintre contracte, inculpatul Dan Radu a dobândit prin metoda simulației, prin interpunerea unei persoane apropiate, o suprafață de teren de 8.433 mp (prețul înscris în contract fiind de 120.000 lei).
 
Din această suprafaţă, la data de 22 ianuarie 2014, inculpatul Dan Radu, prin aceleaşi persoane interpuse, a vândut 1470 mp teren intravilan contra sumei de 100.000 lei.
 
În ambele cazuri,  prețurile stabilite de părți au fost subevaluate, taxarea tranzacţiilor realizându-se conform grilei notariale la sume mult mai mari.
 
În perioada 2014 – septembrie 2015, pentru ajutorul acordat în reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor respective, inculpatul Băican Claudiu Lucian, în calitate de funcționar public, având funcția de subprefect al județului Sălaj și ulterior de șef al Serviciului de fond funciar din cadrul Primăriei municipiului Zalău, a primit de la inculpatul Dan Radu, foloase constând într-un teren în suprafață de 831 mp, în valoare de 69.056 lei, precum și materiale de construcții în sumă de 4.262,58 lei.
 
Pentru a disimula adevărata provenienţă a acestor bunuri primite cu titlu de mită, inculpatul Băican Claudiu Lucian a încheiat contractul de vânzare cumpărare al terenului respectiv cu aceleaşi persoane interpuse, iar materialele de construcţie au fost livrate de o firmă controlată de inculpatul Dan Radu, pe baza unor documente fictive.
 
În aceeași manieră a procedat inculpatul Dan Radu și în cursul anului 2011, când, ca urmare a influenței pretinse, a fost emis pe numele a două persoane, un titlu de proprietate ce privea o suprafață totală de 8.684 mp, situată în intravilanul municipiului Zalău. De această dată, inculpatul a pretins un procent de 1% din prețul de vânzare al terenurilor respective.

 
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor imobile ce aparţin inculpaţilor Dan Radu şi Băican Claudiu Lucian.
 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Sălaj, cu propunere de a se menține măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă și din partea Direcţiei Generale Anticorupție.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 639

Spectacol de comedie la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”. Când are loc premiera „Nuntă, caut mire și mireasă” (GALERIE FOTO)

18 Jan 2024 756

USR și-a desemnat candidații pentru alegerile europarlamentare. Printre ei este și un membru al organizației de la Constanța!

16 Oct 2023 1229

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 02 octombrie 2023

03 Oct 2023 1297

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 august 2023

28 Aug 2023 984

Procurorii DNA Constanța, nemulțumiți de o decizie a tribunalului! Judecătorii au încetat procesul penal

18 Jul 2023 1668

Rugby Echipa Under-15 de la Tomitanii Constanța și-a aflat adversara din semifinală

10 May 2023 1695

Rugby În careul de ași! Echipa Under-15 de la Tomitanii Constanța s-a calificat la turneul final (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2023 2126

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța, pe locul întâi și la U-14, și la U-15. Oaspeți de seamă prezenți la evenimentul din București (GALERIE FOTO)

11 Apr 2023 2513

Rugby Echipa Under-14 de la Tomitanii Constanța, pași cu dreptul în retur. Cireașa de pe tort, o transformare de senzație (GALERIE FOTO)

28 Mar 2023 3102

Rugby Tomitanii Constanța, pe locul întâi în campionat, atât cu echipa Under-15, cât și cu cea Under-14 (GALERIE FOTO)

15 Nov 2022 2829

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 august 2022

24 Aug 2022 2702

Dosarul campusului social Radu Mazăre, scăpat de proces. Fratele său, Alexandru, trei ani de detenție. Avem motivarea judecătorilor (DOCUMENT)

28 May 2022 2897

Cinci judecători, așteptați să se pronunțe azi în dosarul campusului social Henri Coandă, din Constanța

10 May 2022 1656

Dan Bittman, solistul trupei Holograf, împlinește astăzi 60 ani

29 Mar 2022 1431