CNAS vrea schimbări ale metodologiei de acordare a concediilor medicale şi a indemnizaţiei

 
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a iniţiat un proiect de Ordin în ceea ce priveşte modificarea metodologiei acordării concediilor medicale şi a indemnizaţiilor.
 
Conform, proiectului de ordin, la art. 18, alineatul (1), este menţionat faptul că „medicul curant din spital eliberează certificatele de concediu medical numai în ziua externării pacientului”. Mai mult, la art. 25, alineatul (2) se modifică: „În cazul menţinerii incapacităţii temporare de muncă pentru aceeaşi afecţiune, concediul medical se poate prelungi de către medicul curant din ambulatoriu de specialitate sau spital, în caz de internare, în etape succesive de maximum 30/31 de zile calendaristice, până la 90 de zile calendaristice în decursul unui an, socotit de la prima zi de îmbolnăvire”, notează româniatv.net.
 
De asemenea, se menționează și faptul că persoanele asigurate aflate în incapacitate temporară de muncă, care au urmat un tratament în străinătate pentru afecţiuni care nu pot fi tratate în ţară, beneficiază de concediu medical. Certificatele de concediu medical se eliberează de medicul curant, cu avizul direcţiilor de sănătate publică, în baza actelor doveditoare traduse şi autentificate, la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de 15 zile de la data revenirii în ţară.
 
„Plătitorii de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate au obligaţia să elibereze asiguratului adeverinţe din care să rezulte numărul de zile de concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă avute în ultimele 12 luni, în vederea acordării certificatelor de concediu medical, conform modelului prevăzut în Anexa 19 la norme”.
 
Persoanele cu handicap asigurate vor beneficia, la cerere, de concediu pentru sarcină, după luna a 6-a de sarcină, astfel încât durata minimă obligatorie a concediului de lăuzie să fie de 42 de zile calendaristice.
 
Observaţiile şi propunerile la proiectul de act normativ se pot transmite până în cea de a 10-a zi de la data afişării pe site-ul CNAS a proiectului, scrie româniatv.net. 


Sursa foto: monitorul.fisc.md

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CNAS, Valeria Herdea Vor fi incluse servicii gratuite pentru pacienţii neasiguraţi în Planul Naţional de Cancer

11 Apr 2024 382

Preşedintele (CNAS), Valeria Herdea „Din 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate”

10 Apr 2024 1061

CNAS a înființat grupuri de lucru pentru optimizarea reglementărilor din domeniul asigurărilor sociale de sănătate

26 Feb 2024 641

Preşedintele CNAS, Valeria Herdea „În România sunt peste 200.000 de pacienţi oncologici”

19 Feb 2024 977

Ministerul Sănătății a aprobat finanțarea pentru digitalizarea CNAS – PIAS

19 Feb 2024 382

CNAS a repartizat sumele pentru decontarea serviciilor medicale realizate de medicii de familie până la finalul anului 2023

29 Jan 2024 561

Medicii de familie din județul Tulcea se pregătesc de protest

17 Jan 2024 660

Colegiul Medicilor Constanța solicită revenirea cel puțin la nivelul anterior al bugetului dedicat cabinetelor medicale

17 Jan 2024 739

Medici de familie şi din ambulatorii de specialitate protestează în faţa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

17 Jan 2024 647

USR cere demisia ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, reproşându-i că, după criza de personal din spitale, ajung să fie "aruncate în criză" şi medicina de familie şi medicina de ambulator

16 Jan 2024 748

Preşedintele CNAS „Avem un buget limitat, care trebuie distribuit echilibrat pe toate tipurile de furnizori de asistenţă medicală“

15 Jan 2024 749

Medicii de familie solicită revenirea la tarifele stabilite pentru ultimul trimestru din 2023

15 Jan 2024 803

CNAS a publicat în transparenţă decizională valorile punctelor pentru asistenţa medicală

11 Jan 2024 768

Andrei Baciu a fost revocat, la cerere, de la conducerea CNAS. Cine îi va prelua atribuțiile

13 Dec 2023 867

CNAS a distribuit în teritoriu fondurile necesare plăţii furnizorilor de servicii medicale

13 Dec 2023 699