Cod galben de ninsori în toată ţara

harta_meteo_71231800.jpgAvertizarea de cod galben este valabilă de joi de la ora 20.00 până vineri la ora 12.00. În intervalul menţionat vântul va prezenta intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze ce vor depăşi la rafala 70-75 km/h, îndeosebi în sudul şi în estul ţarii. În nord, centru şi est, precum şi în zonele montane va ninge, local viscolit.

În regiunile vestice ploile se vor transforma în ninsori încă din aceasta dupa-amiază. Pe parcursul zilei de 10 decembrie precipitaţiile şi vântul vor diminua, dar vremea va intra într-un proces de răcire accentuată, devenind local geroasă.

"Răcirea care urmează să vină nu este una de scurtă durată, chiar se va accentua pentru începutul săptămânii viitoare. Ziua de astăzi este ultima zi caldă din acest an, cu astfel de temperaturi ne vom mai întâlni la anul. În jumătatea de nord, nord şi centru, mai ales, maximele vor fi negative. Concomitent cu procesul de răcire are loc transformarea precipitaţiilor de la ploaie la lapoviţă în ninsoare, chiar din această seară în partea de nord-vest a ţării şi la noapte în aproape toată ţara. Chiar şi la Bucureşti putem să avem fulgi de zăpadă, dar nu se va depune strat. La noapte va începe să ningă în aproape toate regiunile ţării. Mai mult, meteorologii spun că temperaturile vor scădea mâine şi cu 10 grade faţă de astăzi", a declarat Elena Cordoneanu, meteorolog Realitatea Tv.

Sursa:realitatea.net


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cum va fi vremea în Dobrogea, în următoarele două săptămâni?

15 Apr 2024 502

Prognoza meteo pentru Dobrogea. Temperaturi și condiții atmosferice pentru următoarele zile

13 Apr 2024 736

ANM Valori termice mai ridicate decât cele normale pe întreg teritoriul României, în următoarele 4 săptămâni. Iată ce temperaturi se vor înregistra în Dobrogea

07 Apr 2024 459

Cod galben la malul mării Temperaturi și condiții meteo pentru Constanța în intervalul 02-03 aprilie 2024

02 Apr 2024 716

Măsurile de prevenire în contextul avertizării meteo, discutate în ședința convocată de prefectul județului Constanța

01 Apr 2024 609

Vremea se schimbă radical. Temperaturile scad și revin ploile

31 Mar 2024 1220

Fotoreportaj Plajă aglomerată la Năvodari. Oamenii se bucură de soare și căldură la final de martie (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 1754

Schimbări de temperatură în Dobrogea. Prognoza meteo pentru zilele următoare

24 Mar 2024 673

Vremea în Dobrogea în acest final de săptămână. Temperaturi la malul mării

15 Mar 2024 776

Vremea în Dobrogea la început de săptămână. Temperaturi la malul mării

03 Mar 2024 602

Vremea în Dobrogea zilele următoare. Meteorologii anunță creșteri de temperatură

20 Feb 2024 562

Schimbări bruște de vreme. Ce ne așteaptă în prima parte a lunii martie

18 Feb 2024 3021

ISU Harghita Bilanț

13 Feb 2024 385

Zi tipică de primăvară în toată țara. Iată ce temperatură s-a înregistrat astăzi la Constanța

09 Feb 2024 815

Un nou val de ger lovește România. La ce să ne așteptăm din punct de vedere meteorologic?

28 Jan 2024 1208