Stiri calde

Cod galben de ninsori si vânt puternic! Ce recomandă Poliția Română șoferilor!


România se află sub cod galben de vreme rea, cu lapoviță, ninsori și vânt puternic și de aceea, Poliţia Română recomandă, atât conducătorilor de vehicule, cât şi pietonilor să manifeste maximă prudenţă în trafic și să respecte regulile de circulaţie.
 
Poliţia Română recomandă, în special, conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.
 
Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare.
 
Întrucât vântul puternic, lapoviţa, ninsoarea şi depunerile de polei afectează întotdeauna buna desfăşurare a circulaţiei rutiere, recomandăm conducătorilor auto să-şi sporească atenţia pe toată durata deplasării, dar mai ales la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare.
 
Totodată, trebuie evitate oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic i-ar putea rupe.
 
„Vă reamintim de asemenea că, rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de drum a maşinilor, astfel încât, cu cât viteza de rulare a autovehiculului este mai mare, cu atât mai mare poate fi şi abaterea de la trasa ideală de rulare“, se arată într-un comunicat la Poliției Române.
 
În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.
 
În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.
 
În aceste condiţii, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.
De asemenea, curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie - climatizare!
 
Astfel, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz, pe vreme de ploaie sau ninsoare, când din sensul opus se apropie alte vehicule.
 
„Totodată, vă recomandăm să vă informaţi cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi să vă echipaţi maşina corespunzător. Nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă! Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a face referire la vreo dată calendaristică“, mai prezicează polițiștii.
 
Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Evitaţi să vorbiţi la telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina, dacă nu aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip “hands-free”.
 
„Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă“, se arată în comunicat.

Sursa foto: Ziua de Constanța

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT. Grupare specializată în trafic de droguri, destructurată. Distribuiau droguri minorilor

14 Dec 2017 174

Peste o tonă de articole pirotehnice, depistată de poliţişti. Unde urma să ajungă marfa

13 Dec 2017 339

Buzău. Directoarea unei şcoli a intrat cu maşina într-un grup de părinţi. S-a activat Planul Roşu

13 Dec 2017 1760

Tânăr urmărit internaţional de autorităţile belgiene, depistat de poliţişti

12 Dec 2017 407

Captură impresionantă de artificii şi petarde, ridicată de poliţişti

12 Dec 2017 373

Acţiuni ale Poliţiei Române, la nivel naţional. Peste 350 de şoferi au rămas fără permis

12 Dec 2017 216

Mesaje care incită la proteste violente circulă pe internet. Ce le recomandă polițiștii participanților la acțiunile de protest

11 Dec 2017 750

Percheziții în localitatea Mihai Viteazu, județul Constanța la un suspect de braconaj piscicol

09 Dec 2017 1386

Preşedinţia Forumului de Cooperare la Marea Neagră, preluată de Poliţia de Frontieră Română

05 Dec 2017 465

Tânăr urmărit internațional de autoritățile din Spania. Este acuzat de omor și tâlhărie

04 Dec 2017 476

IGPR. 112 de persoane, puse sub supraveghere judiciară în această săptămână

03 Dec 2017 481

Sistemele de securitate ale mai multor societăți, verificate de polițiști. Ce sancțiuni s-au aplicat

03 Dec 2017 512

Operațiunea ”Foc de Artificii”. Zeci de kilograme de articole pirotehnice, confiscate. Ce sancțiuni au aplicat polițiștii

03 Dec 2017 414

MAI. 260.000 de persoane au trecut granița României în acest weekend

03 Dec 2017 420

Activitate rutieră. Șoferi băuți, depistați în traficul constănțean în acest weekend

03 Dec 2017 613

Acțiuni ale Poliției Române pentru protejarea mediului de afaceri. Prejudiciu de miliarde de lei. Ce măsuri au aplicat polițiștii

02 Dec 2017 536

Poliția Română. 135 de persoane date în urmărire, depistate de polițiști

02 Dec 2017 859

Femeie urmărită internaţional pentru trafic de persoane și proxenetism, reţinută de poliţişti

29 Nov 2017 245

Percheziţii de amploare la Constanţa. Mai multe persoane conduse la audieri. Bunuri confiscate. Care este prejudiciul

29 Nov 2017 609

MAI. Aproape 24.000 de angajați ai ministerului vor acţiona în perioada sărbătorilor de Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României

29 Nov 2017 414

Peste 2000 de intervenţii ale Poliţiei Române, în doar o zi. 324 de permise reţinute

29 Nov 2017 390

Trofee de cerb şi zeci de kilograme de carne de vânat, confiscate de poliţiştii constanţeni

27 Nov 2017 835

Şoferi vitezomani, sancţionaţi de poliţişti. Recordul îi aparţine unui bărbat de 71 de ani

27 Nov 2017 465

Acțiuni pentru siguranța comunității IGPR. 8.000 de sancțiuni aplicate și 460 de permise reținute în doar o zi

25 Nov 2017 581

280 de pomi de Crăciun, confiscați de polițiști. Sancțiuni de peste 1.400.000 de lei

25 Nov 2017 485

Acțiuni ale polițiștilor de la transporturi. Tigarete, sute de litri de alcool și material lemnos, confiscate

25 Nov 2017 303

Poliția Română. Peste 200 de persoane date în urmărire, depistate săptămâna aceasta. 81 sunt minori

25 Nov 2017 316

Caz șocant la Slobozia. Un bărbat s-a înecat cu un covrig și a zăcut mort două ore pe stradă

24 Nov 2017 418

Crimă înfiorătoare în județul Călărași. Soț și soție, înjunghiați de doi bărbaţi luaţi la ocazie

24 Nov 2017 677

Acțiune comună pentru prevenirea accidentelor rutiere Polițiștii constănțeni au aplicat peste 100 de sancțiuni și au reținut mai multe permise de conducere

24 Nov 2017 571

Polițiștii în alertă. Două adolescente din Sighișoara au dispărut de acasă

24 Nov 2017 440

Gresie contrafăcută, ridicată de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa Sud Agigea

22 Nov 2017 678

Percheziţii de amploare la sediile unor societăţi comerciale și instituții nebancare, într-un dosar de infracţiuni economice

22 Nov 2017 946

DIICOT. Persoane arestate pentru fraude informatice. Cum procedau inculpații

20 Nov 2017 349

Bărbat reținut în urma unui control în trafic. Ce au găsit polițiștii în mașină

20 Nov 2017 468

Polițiști răniți după o urmărire ca-n filme. Mașina s-a răsturnat într-un șanț

19 Nov 2017 358

Traficul de droguri, în atenția polițiștilor. Noi metode folosite de Poliția Română

19 Nov 2017 602

Percheziții la persoane bănuite de infracțiuni economice. Polițiștii au pus în aplicare mai multe mandate de aducere

19 Nov 2017 888

Poliția Română. 152 de persoane, puse sub supraveghere judiciară

19 Nov 2017 459

Activitate rutieră Constanța. Mai mulți șoferi s-au ales cu dosar penal în acest weekend

19 Nov 2017 1089

Acţiuni ale Poliţiei Române pentru siguranţa călătorilor. Două cazuri la Constanţa şi Tulcea. Ce sancţiuni au aplicat poliţiştii

17 Nov 2017 605

Inspectorul General al Poliţiei Române s-a întâlnit astăzi cu ataşaţii Serviciului Secret al SUA în România

17 Nov 2017 507

Amendată după ce a reclamat la 112 un posibil transport ilegal de lemne

16 Nov 2017 2184

Urmărire ca în filme în Mureş. Bolid plin cu băutură contrafăcută, pus sub sechestru de poliţişti

16 Nov 2017 651

Poliţia Română. Firme specializate în servicii de alarmare, verificate. Ce sancţiuni au aplicat poliţiştii

16 Nov 2017 491

Șeful Poliției Române, decorat de ministrul de Interne din Ungaria

15 Nov 2017 296

Percheziţii de amploare într-un dosar de şantaj. Mai multe persoane vor fi conduse la audieri

15 Nov 2017 440

Acţiuni de prevenire pentru siguranţa pietonilor. Recomandările poliţiştilor

14 Nov 2017 391

Poliția Română. 179 de persoane, puse sub supraveghere judiciară

11 Nov 2017 549

Persoană bănuită de furt din locuinţe, identificată de polițiști. Ar fi sustras o geantă de bani

11 Nov 2017 653