Conflict între Fondul Proprietatea şi conducerea Oil Terminal

Conducerea operatorului portuar Oil Terminal din Constanţa (OIL) a res­pins ca nefondată cererea acţiona­ru­lui minoritar Fondul Proprietatea (FP) pri­vind criteriile de selecţie a evalua­to­ru­lui terenurilor de zeci de hectare pe care compania vrea să le includă în capitaluri.

Fondul Proprietatea a propus ca evaluatorul terenurilor companiei să în­deplinească anumite condiţii, respectiv să fie ales de Oficiul Registrului Comer­ţu­lui, să fie membru ANEVAR şi să aibă o cifră de afaceri mai mare de 10 mil. lei.

Cele două terenuri situate pe strada Caraiman din Constanţa au fost evaluate la finele lunii ianuarie a acestui an de către evaluatorul Salconta SRL la 151,8 milioane de lei (35,67 milioane de euro) şi statul, care controlează compania, in­ten­ţionează să majoreze capitalul cu valoarea acestora. Acest lucru ar dilua pu­ternic participaţiile minoritarilor, pre­cum Fondul Proprietatea, care deţine 8,5% din acţiuni, sau i-ar obliga pe aceş­tia să aducă milioane de euro în compa­nie pentru a-şi menţine participaţiile.

Fondul Proprietatea a vândut recent un pachet de 1,5% din acţiunile Oil Ter­mi­nal în schimbul a 3,3 mil. lei după ce titlu­rile operatorului portuar s-au apre­ciat accelerat pe bursă în urmă cu câteva săptămâni.

Ministerul Economiei controlează 59,62% din acţiunile Oil Terminal, care are o capitalizare de aproape 36 mil. euro.

Sursa: http://www.zf.ro

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeșteDobrogea Regele Carol I în vizită la Seminarul musulman din Medgidia

21 Jun 2023 3191