Considerat un infractor deosebit de periculos Mihai Milea a fost adus în ţară pentru executarea unei pedepse de 25 de ani

Un infractor deosebit de periculos a fost adus ieri în ţară, din Marea Britanie, pentru a executa o pedeapsă de zeci de ani de închisoare pentru omor şi tâlhării, fapte comise în România, Franţa şi Marea Britanie. Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, are de executat 25 de ani de închisoare, după ce, în perioada 2010 -2011, a săvârşit mai multe fapte de omor deosebit de grav, tâlhărie şi vătămare corporală gravă, pentru care a fost condamnat atât de instanţa din România, cât şi de cea din Marea Britanie. "În urma cooperării poliţieneşti internaţionale cu autorităţile din Marea Britanie, o escortă a Poliţiei Române a adus în ţară un bărbat român condamnat la 25 de ani de închisoare, în vederea executării pedepsei. Cel în cauză este considerat un infractor deosebit de periculos, fiind autorul mai multor fapte de omor şi tâlhării, pe teritoriul României, Franţei şi Marii Britanii", se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Bărbatul a fost adus în ţară în urma colaborării judiciare internaţionale cu autorităţile britanice, prin intermediul Biroului Naţional Interpol din Poliţia Română.
Surse din Poliţie au declarat că bărbatul adus în ţară se numeste Mihai Milea şi este din judeţul Călăraşi.
În cazul în care nu vă mai amintiţi de acesta, vă spunem noi că, în 2010, procurorii constănţeni l-au trimis în judecată pe Mihai Milea pentru că, în noaptea de 23 spre 24 mai 2010, a ucis un bătrân de 71 de ani care locuia în cartierul Faleză Nord din municipiul Constanţa. Tânărul l-a strangulat cu un şnur şi l-a înjunghiat în partea dreaptă a gâtului cu un cuţit de bucătărie, ascunzând apoi cadavrul sub patul din dormitor. De asemenea, el a furat mai multe bunuri ale victimei, printre care portofelul cu bani, acte şi carduri bancare, telefonul mobil, cheile locuinţei şi ale autoturismului Daewoo Nubira.
În cursul investigaţiilor s-a constatat că Mihai Milea a fugit din România a doua zi după comiterea faptelor, astfel încât Tribunalul Constanţa a emis pe numele său mandat european de arestare şi mandat de urmărire internaţională. La scurt timp după părăsirea ţării, Milea a jefuit şi sechestrat o persoană în Londra, fapte pentru care a fost condamnat în Marea Britanie la şapte ani şi două luni de închisoare, iar pe de altă parte s-a stabilit că tot el este suspectul principal pentru uciderea şi jefuirea unei persoane în Paris.
Acesta a omorât un alt bătrân, în Franţa, telefonul mobil al victimei fiind găsit asupra lui Milea de către autorităţile din Manchester, Marea Britanie, unde a comis mai multe tâlhării. Sursele citate au precizat că, în timpul petrecut în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, l-a lovit cu un pix în ochi pe un coleg de detenţie.
Mihai Milea a mai fost condamnat la închisoaare, fiind liberat în 20 aprilie 2010, după executarea parţială a unei pedepse de nouă ani închisoare pentru tâlhărie şi violare de domiciliu.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 7 septembrie 2023

08 Sep 2023 1130

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 6 iunie 2023

09 Jun 2023 1537

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 13 februarie 2023

14 Feb 2023 1766

Amical cu multe goluri între micii fotbalişti de la Sparta Techirghiol şi CS Medgidia

12 Apr 2021 4930

Furnizarea apei potabile, întreruptă din cauza unei avarii RAJA survenite pe strada Vasile Milea, din orașul Murfatlar

18 Apr 2019 1504

Ziua Porților Deschise la Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”. Ce program au pregătit organizatorii

24 May 2018 3464

Judecători noi în circumscripţia Curţii de Apel Constanţa

21 Jul 2017 5135

FC Farul a învins şi Oţelul Galaţi

24 Oct 2015 1692

Elevii de nota 10 ai Constanţei, premiați de Guvern Şapte tineri au demonstrat că munca aduce rezultate frumoase (galerie foto)

16 Jul 2014 8318

Primesc bani în aceste momente Cine sunt cei şapte absolvenţi de gimnaziu din Constanţa cu medii de 10 la Evaluarea Naţională

15 Jul 2014 2622