Controale în staţiile feroviare din judeţul Constanţa. Poliţiştii au verificat siguranța transporturilor de mărfuri și substanțe periculoase

Poliția Română continuă acțiunile pentru siguranța transporturilor de mărfuri și substanțe periculoase, informează Poliţia Română. 
 
În urma activităților desfășurate în ultima săptămână de polițiști și pompieri, au fost aplicate aproape 300 de amenzi și au fost constatate 11 infracțiuni.
 
În perioada 16 - 22 decembrie a.c., Inspectoratul General al Poliţiei Române și Departamentul pentru Situații de Urgență au desfășurat activități în toată țara, în baza planului de acțiune „Impact”, pentru prevenirea producerii de accidente în care sunt implicate vehiculele care transportă mărfuri şi substanţe periculoase.
 
Acțiunile, desfășurate cu sprijin și din partea altor instituţii atribuţii în domeniu, au vizat respectarea condițiilor de depozitare și transport ale mărfurilor şi substanţelor periculoase.
 
În cadrul activităților, au fost verificate 19 obiective economice, dintre care 7 depozite de expediere a substanţelor periculoase, precum şi 758 de vehicule feroviare, 732 fiind vagoane de marfă.
 
De asemenea, structurile teritoriale ale Poliției Române și ale I.G.S.U. au desfășurat 7 exerciții comune, în zona staţiilor feroviare de pe raza județelor Argeș, Botoșani, Constanța, Galați, Suceava și Tulcea.
 
Pentru neregulile depistate, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenţionale, în valoare de 3.750 de lei.
 
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române.
 

Astfel, poliţiştii rutieri au verificat aproape 2.000 de vehicule, fiind aplicate 279 de sancțiuni contravenționale şi întocmite 11 dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier.
 
Au fost reținute 22 de permise de conducere și au fost retrase 7 de certificate de înmatriculare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Sănătății Concluziile controlului ministrului Rafila la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București

17 Apr 2024 510

Poliția de Frontieră Peste 33.000 de persoane verificate în aplicația eDAC în ultima săptămână

14 Apr 2024 357

Acțiuni de amploare efectuate de polițiștii de la transporturi! Au fost aplicate mai multe amenzi

14 Apr 2024 382

Transportatorii de marfă, în atenția polițiștilor IPJ Constanța, Mai multe amenzi, aplicate în timpul unei acțiuni de control

12 Apr 2024 421

Anchetă la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București! Mai mulți pacienți ar fi decedat după administrarea incorectă a unui medicament

11 Apr 2024 536

Canalele Navigabile Constanța Cine va monta noua bariera de la Ecluza Cernavodă?

11 Apr 2024 439

Razie a polițiștilor în mai multe cartiere din municipiul Constanța

10 Apr 2024 474

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 847

Acțiuni de control ale polițiștilor în Constanța, Murfatlar și Năvodari. au fost aplicate amenzi

09 Apr 2024 472

În Constanța ITM a aplicat angajatorilor amenzi de 455.000 lei! Vezi ce nereguli au găsit inspectorii

09 Apr 2024 378

IPJ ClujBicicliști care se aflau sub influența băuturilor alcoolice

08 Apr 2024 265

Scandal monstru într-o sală de jocuri de noroc din Ovidiu!

05 Apr 2024 731

Verificări ANPC pentru pregătirea minivacanței de din luna mai în zonele turistice din România

03 Apr 2024 461

Defender OCTA Noul model cu performanțe excepționale

03 Apr 2024 448

IGSUPeste 3.300 de obiective controlate și amenzi

02 Apr 2024 308