Copiii din procesul Micul Regat, aduși cu jandarmii la instanță

Peste doar două zile, jandarmii constănțeni se vor prezenta acasă la familiile copiilor implicați în procesul Micul Regat (sau Grădinița groazei, potrivit Consiliului Superior al Magistraturii), urmând să îi aducă pe cei mici la instanță pentru a fi audiați.

Măsura a fost dispusă de judecătorul Bogdan Alexandru Arhip, președintele completului care analizeaza dosarul și care se află în atenția Inspecției Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii, fapt care, însă, nu poate împiedica audierea celor mici la termenul de vineri dimineață.

Contactați telefonic, reprezentanții Inspecției Judiciare au declarat, pentru ZIUA de Constanța, că în această fază a verificărilor, procedural nu există nicio cale de a se împiedica desfășurarea procesului vineri așa cum este stabilită la acest moment.

Procesul se va desfășura la Judecătoria Constanța.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prescripție Tribunalul Constanța a încetat procesul față de Pufleanu Dumitru și Ian Prod 2000 SRL! Dosarul, în apel

18 Jan 2024 1170

Judecător nou la Tribunalul Constanța! Iată cine este și ce dosare cunoscute a judecat

20 Jan 2023 2789

Consiliul local trebuie să ia o decizie în legătură cu un spațiu propus să devină sediul creșei “Căsuța Spiridușilor”. Legături cu patronii grădiniței “Micul Regat” (documente)

27 Apr 2020 4123

Grădiniţa privată „Santa Maria del Mar“ din Constanţa, acreditată de Ministerul Educaţiei Naţionale. Legături cu Grădiniţa „Micul Regat“ (galerie foto)

21 Aug 2019 6476

Editorial E timpul ca experţii să vorbească

28 May 2018 1950

Ce au surprins camerele video Copii bătuţi şi umiliţi la o grădiniţă din Constanţa! (II)

28 May 2018 4624

Revista presei locale

24 May 2018 2235

Copii bătuţi şi umiliţi la o grădiniţă din Constanţa! Detalii cu un puternic impact emoţional!

24 May 2018 10084

Exclusiv! Sentinţă definitivă în dosarul Micul Regat

23 May 2018 7695

Ce decizie au luat azi judecătorii în dosarul „Micul Regat“, unde mai mulţi copii ar fi fost abuzaţi

16 May 2018 2380

Gata! Judecata s-a terminat! Urmează sentinţa finală în dosarul „Micul Regat“

10 May 2018 2237

Dosarul „Micul Regat“, unde mai mulţi copii ar fi fost abuzaţi, va fi redeschis azi

12 Apr 2018 1823

Interviu online Colonelul Constantin Dima, inspector-şef al IJJ Constanţa - „Punem în executare, în medie, 300 de mandate de aducere pe lună. Aici am avut şi cazuri speciale“

10 Mar 2018 4715

Interviu cu colonelul Constantin Dima, inspector-şef al IJJ Constanţa Despre jandarm. Când este erou şi când e hulit. Când foloseşte bastonul? Trebuia să-i ducă pe micuţii din dosarul „Micul Regat“ la judecată?

08 Mar 2018 6222

Mai mulţi copii ar fi fost abuzaţi la grădiniţa „Micul Regat“ din Constanţa. Azi vor fi audiaţi părinţii micuţilor

07 Mar 2018 2549