Credincioșii îi pomenesc pe cei trecuți în lumea de apoi Paștele Blajinilor – origini, tradiții și obiceiuri

pastele blajinilor, origini, traditii, obiceiuri, crestini
Paştele blajinilor" este cunoscut în popor și ca „Paştile celor fericiţi" sau, mai simplu,  „Paştile celor adormiţi", „Paștele Morților”, „Prohoadele”  și „Lunea Morților”.
„Paștele blajinilor” este o sărbătoare precreștină, originile ei fiind considerate pagane, sărbătorită în prima zi de luni de după săptămâna luminoasă a Paștelui. În această zi, creștinii îi pomenesc pe cei plecați din această lume, mergând în cimitire și aducând ofrande pe morminte.
În trecut exista obiceiul ca în ziua de Paşte, la întoarcerea de la Biserică, creştinii să treacă pe la cimitir (mai ales că multe cimitire sunt chiar în preajma sfântului locaş) pentru a-i  saluta pe cei adormiţi cu acelaşi salut, „Hristos a înviat". Paștele era sărbătorit  atât în casele credincioșilor, când masa este pentru cei vii, cât şi în cimitire, la morminte, când masa şi darurile sunt servite în cinstea celor adormiţi.  Însă tradițiile bisericești din prezent interzic pomenirea morţilor în toată Săptămâna Luminată, inclusiv în Duminica Tomii, prima de după Paşti. De aceea, a fost obligatoriu ca această zi de pomenire a morţilor să fie mutată cel mai devreme posibil - şi această zi este luni, în săptămâna care urmează după Săptămâna Luminată. Anul acesta Paștele Blajinilor se sărbătorește pe 28 aprilie.
 
Cine sunt blajinii?

Potrivit celor mai vechi credințe, blajinii sunt  oameni blânzi şi paşnici,  care s-ar afla într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului. Ei sunt anunţaţi că a sosit Paştele de către oamenii care aruncă în apele curgătoare coji de ouă sparte în timpul înroşitului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pască).
Se crede că Blajinii se bucură foarte mult de această sărbătoare şi de legătura dintre ei şi oameni, care se menţine prin intermediul acestui praznic.
Blajinii au calităţi morale deosebite, precum bunătatea, blândeţea şi simplitatea și înțelepciunea care-i fac adevărate modele pentru oameni.

Tradiții și obiceiuri de „Paștele Blajinilor”

În cele mai multe locuri din țara noastră, oamenii merg în această zi la cimitire, dând de pomană oua roșii, pască și cozonac și punând flori pe morminte.
Fiecare femeie aduce cu ea un ștergar strâns la un capat și legat cu o lumânare. Aceste ștergare se dăruiesc preotului care citește pomelnicele.
În unele zone ale țării, preoții sunt chemați să savârșească în lunea de după duminica Tomei o slujbă pentru sufletele celor răposați. Există credința că prin această slujbă sufletele celor trecuți în lumea veșniciei vor fi părtașe fericirii fără sfarsit.

Având în vedere că în nicio carte de cult, tiparită cu binecuvantarea Sfantului Sinod, nu se afla tipicul specific acestei slujbe, ea este de multe ori improvizată.
 
 


                                                                                        
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotoreportaj Constanța 9 mai 2021 - Paştele Blajinilor sau Duminica Tomii

09 May 2021 5165

„Azi plouă lin cu lacrimi pe morminte“ De Paştele Blajinilor, sfânta liturghie şi parastasul pentru cei adormiți, ţinute fără enoriaşi

27 Apr 2020 5224

Îndemnul Primăriei Municipiului Constanța „Nu mergeți la cimitir de Paștele Blajinilor!“ (galerie foto)

24 Apr 2020 2580

Fotoreportaj Aglomeraţie în cimitirele constănţene, de Paştele Blajinilor (galerie foto)

05 May 2019 3366

Paștele Blajinilor Zeci de persoane la cimitirele din Constanţa, pentru a cinsti amintirea celor adormiţi

05 May 2019 2742

#citeşteDobrogea Cine sunt blajinii sau rohmanii? Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

30 Oct 2018 4440

Paştele Blajinilor, sărbătorit cu grătare încinse în Cimitirul Central Constanţa (fotoreportaj)

16 Apr 2018 3479

Gheorghe Dumitraşcu Ne cheamă pământul. De Ziua morţilor în satul meu dobrogean

16 Apr 2018 4626

Azi se încheie Săptămâna Luminată. Ce trebuie să facă toţi creştinii în prima duminică dupa Paşte

15 Apr 2018 4369

Paştele blajinilor cu cozonaci, ouă roşii, fripturi şi grătare sfârâind în Cimitirul eroilor români şi francezi din Constanţa (fotoreportaj)

24 Apr 2017 7208

Zeci de persoane la Cimitirul Central din Constanţa, pentru a cinsti amintirea celor adormiţi (fotoreportaj)

23 Apr 2017 5165

„Azi plouă lin cu lacrimi pe morminte“ Paştele Blajinilor, prilej pentru a ne aminti de cei care au urcat la cer (galerie foto)

09 May 2016 4287

Fotoreportaj Paștele Blajinilor… în imagini

08 May 2016 4371

Ce semnificaţie are Paştele Blajinilor

08 May 2016 5050

Se scurtează o linie de autobuz din Constanța cu ocazia sărbătorii Paştele Blajinilor

06 May 2016 2966