UPDATE Cristian Boureanu, reţinut în trafic după ce şi-ar fi bătut fiica! „Mă omoară! Mă ia acasă, mă rupe-n bătaie!”

Un scandal de proporţii a avut loc chiar în această după-amiază în zona de nord a Bucureștiului. Implicat în scandal a fost nimeni altul decât fostul politician Cristian Boureanu. Acesta este cunoscut pentru altercaţiile avute cu barmanii şi ospătarii, dar de data aceasta ar fi devenit violent chiar cu propria sa fiică, scriu jurnaliștii de la Știri pe Surse.
 
Tânăra, aflată în maşina tatălui ei, a început să strige ca din gură de şarpe, astfel că a fost nevoie de intervenţia jandarmilor şi a Poliţiei, care l-au luat pe Boureanu la întrebări, susțin unii martori. 
 
Potrivit unor surse, citet de stiripesurse.ro, totul a avut loc pe o arteră circulată, în apropierea Parcului Herăstrău. Jandarmii care aveau drept obiectiv de pază o ambasadă au observat o maşină decapotabilă negră, din interiorul căreia o tânără ţipa ca din gură de şarpe. Jandarmii au intervenit şi au constat că la volan se afla nimeni altul decât fostul politician Cristi Boureanu, şi pentru că tănăra striga că este agresată, iar ei nu aveau competenţa să facă cercetări, au procedat în mod legal la anunţarea, prin staţie, a dispeceratului 112, solicitând o echipă de intervenţie de la Secţia 2.

UPDATE 1, ora 20.09

Poliția s-a autosesizat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale. Cercetările se vor desfășura sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, conform Agerpres. De asemenea, a fost sesizată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1.

sursa foto: Facebook

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Urmează pronunțarea! Final de proces în dosarul tronsonului de cale ferată Bucureşti - Constanţa. Printre inculpați, un fost ministru al Finanțelor

19 Jan 2022 1309

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 26 aprilie 2021

27 Apr 2021 2071

Fostul ministru al Finanțelor, Sebastian Vlădescu și Cristian Boureanu, trimiși în judecată de DNA! Începe procesul

25 Feb 2021 1792

DNA anunță finalizarea unui nou dosar cu greutate Sebastian Vlădescu, fostul ministru al Finanțelor, a fost trimis în judecată, alături de Cristian Boureanu

15 Nov 2019 1402

Decizie definitivă a instanței în cazul lui Cristian Boureanu. Fostul deputat condamnat la închisoare

09 May 2019 1971

Sechestru pe averea fostului ministru Sebastian Vlădescu și a altor patru persoane. În ce dosar sunt cercetați de procurorii DNA (document)

12 Oct 2018 1699

Decizie bombă într-un dosar VIP Sechestru pe bunuri de 4,5 milioane de euro

10 Oct 2018 2092

Procurorii reacţionează! Un fost deputat condamnat pentru că ar fi lovit un poliţist cu genunchiul în zona inghinală

22 Jun 2018 4057

Cristian Boureanu, condamnat la doi ani și două luni de închisoare pentru ultraj

20 Jun 2018 2052

Cristian Boureanu, cauțiune uriașă către DNA

24 Apr 2018 1978

Polițistul de la Rutieră agresat de Cristian Boureanu în timpul unui control îi cere acestuia daune materiale

25 Jan 2018 2337

Cristian Boureanu rămâne după gratii. Magistraţii i-au respins contestaţia

16 Jun 2017 4511

Poliția Rutieră București a făcut publică, pe Facebook, filmarea cu incidentul în cazul Cristian Boureanu (video)

11 Jun 2017 10572

UPDATE. Fostul parlamentar Cristian Boureanu a fost arestat preventiv

10 Jun 2017 4190

Cristian Boureanu, urmărit penal pentru rele tratamente aplicate minorului

11 Oct 2016 2400