Cristian Manea și Dragoș Nedelcu se alătură lotului pentru Turul de Elită U19

 
Antrenorul Andrei Spier va miza la ultima rundă înaintea Campionatului European rezervat jucătorilor sub 19 ani și pe doi „tricolori” care au evoluat în preliminariile EURO U21.
 
Cristian Manea (Royal Mouscron-Péruwelz și fost jucător al FC Viitorul) și Dragoș Nedelcu (FC Viitorul), jucători care au bifat 6, respectiv 5 partide în calificările pentru Campionatul European U21 din 2017, sub comanda lui Cristian Dulca, s-au alăturat de astăzi lotului lărgit de 22 de jucători care pregătesc Turul de Elită U19, potrivit frf.ro.
 
În perioada 24-29 martie 2016, naționala pregătită de Andrei Spier va evolua în grupa a treia a Turului de Elită alături de Austria, ţara gazdă, Cehia și Slovacia pentru calificarea la EURO U19. La turneul final ce se va desfășura în Germania, între 11 și 24 iulie 2016, se califică doar prima clasată.
 
Luni, 21 martie, de la ora 11.30, la Centrul Național de Fotbal Buftea, reprezentativa Under 19 a României are programată o ședință de pregătire care va fi deschisă reprezentanților presei în primele 15 minute. De asemenea, începând cu ora 11.15, antrenorul și componenți ai echipei vor fi disponibili pentru declarații.
 
Cei 18 jucători pentru Turul de Elită vor fi anunțați până în data de 23 martie, când „tricolorii” vor pleca în Austria. Lotul preliminar pe care antrenorul Andrei Spier îl are la dispoziție este următorul:
 
Portari: Arpad Tordai (FC Viitorul), Cătălin Suciu (Unirea 1924 Alba Iulia), Alexandru Vlase (Concordia Chiajna II);
 
Fundași: Florentin Pham (Academica Clinceni), Alin Dudea (Rapid CFR Suceava), Denis Ciobotariu (Dinamo II), Marius Chelaru (Metalurgistul Cugir), Răzvan Popa (Internazionale Milano), Dan Panait (FC Viitorul II), Bogdan Niacşu (AD Alcorcón), Cristian Manea (Mouscron-Péruwelz);
 
Mijlocași: Alin Manea (CS U Craiova II), Dragoș Cojocaru (Anderlecht Bruxelles), Patrick Petre (Dinamo II), Alexandru Cicâldău (FC Viitorul II), Daniel Mih (FC Ardealul Cluj), Robert Vîlceanu (FC Voluntari), Alexandru Stoica (Dunărea Călăraşi), Daniel Benzar (Academica Clinceni), Dragoș Nedelcu (FC Viitorul);
 

Atacanți: Theodor Constantin Botă (Gloria Buzău), Cristian Ene (FC Viitorul II).
 
Programul „tricolorilor” la Turul de Elită:
  •   24.03.2016, ora 12:00 (ora României): Cehia – România;
  •  26.03.2016, ora 16:30 (ora României): România – Austria;
  •  29.03.2016, ora 19:00 (ora României): Slovacia – România.
 

Primele două partide se vor disputa pe stadionul Thermen din Bad Waltersdorf, iar ultima se va juca pe stadionul SV Rohrbach din Rohrbach an der Lafnitz, conform aceleiași surse.
 


Sursa foto: frf.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dănuleasă și Radaslavescu, de la Farul Constanța, au înscris pentru România U19 la Turul de Elită! Gol și pentru Chirițoiu (Unirea Constanța) (VIDEO)

23 Mar 2022 2440

Farul Constanţa Ştefan Bodişteanu şi Răzvan Tănasă, marcatori în meciul care a calificat Naţionala Under-19 la Turul de Elită

15 Nov 2021 2424

Măţan şi Băluţă, de la Academia Hagi, au făcut spectacol Victorie categorică pentru România U19 la Turul de Elită

22 Mar 2018 2334