Stiri calde

Cum au probat anchetatorii infracţiunile din “Dosarul de Proxenetism”

Anchetatorii care au destructurat gruparea de prostituate de lux în care apar şi numele mai multor fotomodele şi asistente TV au folosit ca probe, pe lângă interceptări şi audieri de martori, mesaje transmise pe Facebook, comunicări de la mai multe hoteluri şi de la ANAF şi ITM, informează Mediafax.

Probele au fost depuse la dosar, după ce anchetatorii au cerut informaţii de la ANAF şi ITM pentru a proba faptele de prostituţie, întrucât, potrivit legii, pentru a fi considerată prostituată, o persoană trebuie să-şi câştige existenţa numai din întreţinerea de relaţii sexuale contra cost, fără să aibă un loc de muncă, mai relatează Mediafax.
 
Altfel spus, pentru a le putea acuza de proxenetism pe femeile care intermediau întâlnirile între clienţi şi tinerele respective, anchetatorii au avut mai întâi de confirmat că acestea din urmă se prostituau.

Amintim că, ieri, poliţiştii au audiat 33 de persoane, printre care Simona Traşcă, Daniela Crudu şi sora acesteia, Ana Maria, Mădălina Pamfile, Diana Gureşoaie şi Rellys Tonu, pentru destructurarea reţelei de proxenetism. Dintre acestea, trei persoane au fost plasate sub control judiciar.

Din grupare ar fi făcut parte opt femei, toate prostituate de lux, care ar fi intermediat întreţinerea de relaţii sexuale contra cost pentru alte 25 de tinere, "sumele câştigate fiind în jur de 1.500 - 2.000 de euro pentru fiecare raport sexual înlesnit".

Sursa foto: realitatea.net

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.