Constanteanul.com Cum e când dau gealații peste tine, jurnalistul

Sunt perfect autorizat să-mi dau cu părerea în ceea ce privește descălecările DNA peste Neptun TV. Sunt, cred, singurul care mai profesează dintre cei ce odată formau echipa editorială a unei gazete locale cu viață chinuită, Jurnalul de Constanța. Să vezi a dracului potriveală, de povestea asta știe bine și Sorin Lucian Ionescu, cel peste ai cărui colegi coboară acum trimișii instituțiilor statului, precum au coborât, cu ani în urmă, tot trimiși ai statului, dar cu mâinile nu în mănuși, ci în beregata unor ziariști.

Exact așa cum se simt astăzi colegii de la Neptun TV, prinși în cleștele unor războaie politice cărora nu le aparțin și nu vor să le aparțină, dar de care nu se pot feri, exact așa se simțeau ziariștii Jurnalul de Constanța în după-amiaza în care peste ei au năvălit reprezentanții RAEDPP Constanța, dimpreună cu niște malaci ai unei cunoscute firme de pază, miluită mereu de contractele Primăriei Constanța. Doar că ăia nu au cerut hârtii, ci s-au apucat să se proptească în uși, să îmbrâncească afară din birouri niște tinere jurnaliste, să-i care palme peste ceafă și să-i dea brânci pe scări fotoreporterului Ștefan Ciocan și să arunce în stradă o redacție care muncea.

Practic, prinși la mijloc în războiul politic dintre Radu Mazăre, primarul, și Stelian Duțu, președintele de județ, vinovați că nu s-au străduit să-l pupe în fund pe edilul-șef și că au mai și îndrăznit să-l critice vehement într-o perioadă în care acesta era în apogeul puterii, angajații Jurnalului au fost aruncați în stradă, și când scriu asta nu folosesc o metaforă.

Îmi amintesc și astăzi cum m-am luat de guler și m-am îmbrâncit pe holuri cu vreo doi umflați și am parlamentat și urlat cu o slujnicuță politică, o avocată – culmea! – pe nume Elena Mocanu, pe care am iertat-o pentru ordinăria aia, (despre morți numai de bine). Mămăița, cu haidamacii ameniințători în spatele ei, cu hârtiile semnate de stăpânirea locală după cum îi pofteau mușchii și cu un papagal bătrân lângă ea, al cărui nume nu mi-l mai amintesc – tot un troglodit d-ăsta politic – credea că mă impresionează. În timpul ăsta era un concert de țipete, de birouri trântite de pereți, de alergături pe scări, de femei plângând, la care asistau doi imbecili în uniformă, doi milițieni care nu cutezau să spună miau.

Uite că vremurile au trecut și roata istoriei s-a întors, cu mănuși de catifea, dar s-a întors.

PS. Eu n-o să fac așa cum au făcut atunci colegii dintr-un trust concurent, care râdeau ca proștii privind la noi cum eram călcați în picioare.

Articol preluat integral de pe constanteanul.com
Sursa foto: constanteanul.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeşte! La ZIUA care-a inovat

30 Nov 2014 2781