Dănuț Căpățînă, trimis în judecată de DNA într-un nou dosar. Al treilea! (rechizitorii)

Noi vești proaste pentru fostul manager al Spitalului Județean Constanța, medicul Dănuț Căpățînă. Astăzi, el a fost trimis în judecată într-un nou dosar în care este acuzat de abuz în serviciu și conflict de interese. Redăm, mai jos, integral comunicatul DNA.
 
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate, a inculpaților:
CĂPĂȚÎNĂ DĂNUȚ,  la data faptelor manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată,
- conflict de interese în formă continuată,
 
S.C. MARA INVESTCOM S.R.L pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2010-2016, inculpatul Căpățînă Dănuț, în calitate de manager și manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din funcția deținută, în legătură cu încheierea a șase contracte având ca obiect servicii de secretariat și recepție.
 
Contractele respective au fost încheiate cu S.C. Mara Investcom S.R.L. (societate pe care o controla prin intermediul fostei sale soții), fără organizarea unei proceduri de atribuire care să asigure o utilizare eficientă a fondurilor publice și promovarea concurenței dintre operatorii economici.
 
De asemenea, serviciile respective au fost achiziționate la prețuri supraevaluate față de costul efectiv al acestora, în vederea obținerii unor foloase necuvenite pentru sine în valoare de 1.464.832,63 lei.
 

Ca urmare a acestor demersuri, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a fost prejudiciat cu 2.089.997,87 lei, sumă cu care această unitate sanitară s-a și constituit parte civilă în cauză.
 
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii popririi asigurătorii asupra sumelor de bani existente și viitoare existente în contul deschis la o unitate bancară de către inculpata S.C. Mara Investcom S.R.L..

 
De asemenea, procurorii au mai dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin unei societăți comerciale, în calitate de parte responsabilă civilmente, firmă la care este acționar inculpatul Căpățînă Dănuț.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 
Anterior, inculpatul Căpățînă Dănuț a mai fost trimis în judecată de către procurorii anticorupție pentru infracțiuni similare (comunicate nr. 1570 și 1144 din datele de 4 noiembrie 2014 și 31 august 2016).“

UDPATE 14.48

Dănuţ Căpățînă a mai fost trimis în judecată de către procurorii anticorupție pentru infracțiuni similare.
 
Într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti Căpăţînă a fost deferit Justiţiei sub aspectul săvârşirii a cinci infracţiuni de luare de mită, dintre care trei în formă continuată, şi spălarea banilor, în formă continuată. Recent, Tribunalul Bucureşti a dispus începerea judecăţii cauzei. Într-o altă cauză, fostul şef al SCJU a fost condamnat de Mihaela Vlăşceanu, judecător al Tribunalului Constanţa, în primă instanţă, la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare.

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Dănuţ Căpăţînă, managerul Spitalului Judeţean Constanţa (document)


De ce îl acuză procurorii DNA
Căpăţînă şi-ar fi folosit fosta şi actuala nevastă în „operaţiunea” de luare de mită şi spălare de bani! (document)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky, verdict în așteptare la Curtea de Apel Constanța! Deliberările au fost prelungite

26 Feb 2024 466

Final de proces în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky! Când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

28 Jan 2024 659

Curtea de Apel Constanța, termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Jan 2024 583

Justiție Constanța Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, amânat pentru la anul!

24 Nov 2023 707

Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, la Curtea de Apel Constanța! S-a fixat primul termen în apel

28 Jul 2023 1041

Tribunalul Tulcea a încetat procesul penal pornit împotriva lui Dănuţ Căpăţînă și Sorin Strutinsky! (MINUTĂ)

22 Jun 2023 1594

Proces între Spitalul Județean Constanța și un fost manager pentru nouă milioane de lei. Dosarul, amânat

07 Jun 2023 1173

Fost manager al Spitalului Județean Constanța, chemat în judecată pentru circa nouă milioane de lei! Ce au decis judecătorii

12 May 2023 5338

DNA Constanța a cerut sesizarea Curții Europene de Justiție! Solicitare respinsă

25 Apr 2023 1281

DNA Dănuţ Căpăţînă, trimis în judecată alături de Sorin Strutinsky. Tribunalul Tulcea a fixat un nou termen

28 Jan 2023 2092

Dosarul în care Spitalul Județean Constanța și-a dat în judecată un fost manager, amânat pentru la anul! La mjiloc sunt circa 9 milioane de lei

03 Dec 2022 1974

Spitalul Județean și-a dat în judecată un fost manager, pentru aproximativ 9 milioane de lei! S-au admis obiecțiunile la expertiză!

14 Oct 2022 3756

Tribunalul Tulcea, un nou termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Sep 2022 1533

Tribunalul Tulcea, un nou termen în dosarul lui Sorin Strutinsky și Dănuţ Căpăţînă, fostul șef al Spitalului Județean Constanța

04 Jun 2022 1342

Fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa şi Sorin Strutinsky, trimişi în judecată de procurorii DNA. Dosarul, la Tulcea. Noul termen săptămâna viitoare

16 Mar 2022 1979