Delegaţie a Asociaţiei Islamice din China în vizită la Muftiatul Cultului Musulman din România

O delegaţie a Asociaţiei İslamice din China efectuează o vizită de patru zile în România, în perioada 22-26 aprilie 2015, la invitaţia Muftiatului Cultului Musulman din România.

Vizita reprezentanţilor Asociaţiei Islamice din China, în România, survine deplasării făcută în toamna anului trecut în Republica Populară Chinezǎ, de delegaţia Muftiatului Cultului Musulman din România, condusǎ de muftiul Muurat Iusuf.

Oaspeţii chinezi vor fi întâmpinaţi miercuri de muftiul Muurat Iusuf şi de reprezentanţii Uniunii Democrate a Tătarilor Turco Musulmani din România (UDTTMR) şi ai Uniunii Democrate Turce din România (UDTR), urmând să aibă întrevederi la Bucureşti cu reprezentanţi ai Guvernului României, ai Secretariatului de Stat Pentru Culte şi ai Departamentului pentru Relaţii Interetnice.

Referitor la vizita confraţilor musulmani chinezi, muftiul Muurat Iusuf a declarat că se doreşte intensificarea relaţiilor de colaborare pe plan religios, participarea reciprocǎ la manifestǎri cultural-ştiinţifice interne şi internaţionale bilaterale, prin intermediul cărora, în funcţie de context, vor fi transmise mesaje de pace, de unitate, respect faţǎ de populaţia majoritarǎ şi de combaterea extremismului religios, membrilor comunitǎţilor religioase pe care le slujesc.

„Vom încuraja, de asemenea, schimbul de materiale cu caracter religios cum ar fi cǎrţi, reviste, broşuri, etc. care asigurǎ promovarea valorilor religioase tradiţionale ale comunitǎţilor noastre şi sperăm să ajutăm la construirea de noi punţi şi intensificarea relaţiilor economice între oamenii de afaceri musulmani din cele două state, în sprijinul comunitǎţilor locale musulmane, cu probleme sociale” – a precizat şeful Cultului Musulaman din România, Muurat Iusuf.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cu ocazia Lunii Ramazan a comunității musulmane Kathleen Kavalec, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, în vizită în satul Tătaru, județul Constanța

08 Apr 2024 805

Muftiatul Cultului Musulman din România, mesaj de 8 Martie

08 Mar 2024 460

Credincioșii musulmani sărbătoresc în această seară „Berat Kandili”

24 Feb 2024 1008

Miraç Kandili, sărbătoare religioasă pentru credincioșii musulmani

07 Feb 2024 679

Dialog interreligios, la Vatican, între Muftiatul Cultului Musulman din România și Papa Francisc

10 Nov 2023 998

Muftiul Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf, și deputatul UDTTMR, Varol Amet s-au întâlnit cu cu noul secretar de stat pentru Culte

27 Jun 2023 1271

Muftiatul Cultului Musulman din România a găzduit o masă rotundă organizată cu prilejul Lunii Ramazan

20 Apr 2023 1344

Vizită la nivel înalt la Muftiatul Cultului Musulman din România Muftiul Muurat Iusuf a primit vizita Excelenței Sale Kathleen A. Kavalec, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al SUA în România

24 Mar 2023 1370

Muftiatul Cultului Musulman din România celebrează începutul Lunii Sfinte Ramazan

23 Mar 2023 1455

Muftiatul Cultului Musulman din România despre demersurile întreprinse în vederea construirii unei moschei la Timișoara. „Este o situație îngrijorătoare pentru noi“

17 Mar 2023 1181

Muftiatul Cultului Musulman din România continuă colecta pentru ajutorarea victimelor cutremurului din Turcia. Ce obiecte sunt necesare

23 Feb 2023 1313

Cutremure în Turcia Iusuf Murat, muftiul Cultului Musulman din România- „Apelul este să ne unim forțele indiferent de comunitate etnică“ (VIDEO)

08 Feb 2023 2070

Muftiatul Cultului Musulman din România demarează o campanie de colectare a donațiilor pentru persoanele afectate de cutremurele din Turcia

07 Feb 2023 1096

Muftiatul Cultului Musulman din România - mesaj de solidaritate „Fie ca bunul Allah să aibă Turcia si poporul său în paza Sa!"

06 Feb 2023 1061

Muftiul Cultului Musulman din România a primit vizita ambasadorului Israelului în România

18 Jan 2023 1403