Deputații discută astăzi cererea DNA privind arestarea lui Viorel Hrebenciuc și a lui Ioan Adam

Membrii Biroului permanent al Camerei Deputaţilor se reunesc sâmbătă, la ora 12,00, pentru a analiza cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind încuviinţarea arestării preventive a deputaţilor Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, transmite știripesurse.ro.

Cei doi parlamentari sunt cercetaţi de procurorii anticorupţie în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri şi terenuri.

Potrivit DNA, în cursul anului 2012, deputatul Ioan Adam le-a solicitat judecătorilor Lorand Andras Ordog şi Gabriel Uţă să admită o cale extraordinară de atac, pronunţând o hotărâre judecătorească a Tribunalului Covasna în favoarea lui Paltin Gheorghe Sturdza (naşul de cununie al deputatului), în contradicţie evidentă cu principiile de drept, cu starea de fapt reală şi cu practica anterioară a aceloraşi judecători şi a tuturor celorlalte instanţe care soluţionaseră cauza, prin care au dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru 43.227 de ha teren forestier şi 50 de ha de teren agricol pe raza judeţului Bacău, creând un prejudiciu în sarcina RNP Romsilva de 303.888.615 euro.

"Imediat după ce a obţinut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231 R/ 2012 a Tribunalului Covasna, Adam Ioan, împreună cu Paltin Gheorghe Sturdza, Călugăr Daniel-Constantin, Varga Ioan-Gheorghe, Bengescu Dan Costin şi Hrebenciuc Viorel, a constituit şi coordonat un grup ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menţionată", mai susțin procurorii DNA.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mediafax Attila Korodi a fost interceptat şi filat în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri (stenograme)

01 Feb 2015 2333

DNA - Dosarul Retrocedărilor de păduri Procurorii cer Curţii Supreme arestarea judecătorului Lorand Andras Ordog

08 Dec 2014 1939