Deputatul UNPR Florin Gheorghe „Cei responsabili pentru iminenta ratare a finanţării europene pentru digul de larg al Portului Constanţa trebuie să plătească“

 
Deputatul UNPR Florin Gheorghe se declară revoltat de modul în care a fost gestionat unul dintre cele mai mari proiecte de investiţii de la Marea Neagră.

„Cred că ne-am săturat cu toţii ca pentru incompetenţa unuia sau a altuia să plătească întreaga populaţie. Digul de larg este fără îndoială o investiţie strategică de o importanţă deosebită pentru Portul Constanţa, finanţată din fonduri europene, care ar trebui să fie finalizată până la sfârşitul acestui an, pentru a fi decontată din fondurile exerciţiului financiar european 2007-2013.

Având în vedere faptul că lucrările sunt executate doar în proporţie de 65% după mai bine de doi ani, este greu de crezut că restul vor fi finalizate până în decembrie, iar dacă digul se va face până la urmă, calitatea lucrărilor va avea cu siguranţă de suferit. Este trist că nimeni nu a băgat în seamă raportul Corpului de control al Ministerului Transporturilor din anul 2013 şi nu a luat deciziile care să conducă la executare lucrărilor în termen.

Nu ştiu nici cine a semnat contractul din partea Guvernului şi nici de ce câştigătorul contractului, care am înţeles că este o firmă olandeză, după ce s-a luptat să câştige executarea acestei investiţii a executat lucrările atât de lent. Ceea ce mă interesează este ca finanţarea europeană de peste 143 milioane de euro să nu fie pierdută, iar banii să nu fie plătiţi către constructor de la bugetul de stat, adică din buzunarul românilor.

Autorităţile competente ar trebui să se autosesizeze şi să găsească responsabilii pentru această situaţie. Întotdeauna există responsabili, deşi noi, în România, nu-i găsim niciodată. Poate că nu ne străduim suficient”, a declarat deputatul UNPR.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Traseismul, boală grea! Un deputat UNPR a trecut la PSD, la Constanța!

02 Apr 2016 2034

Comunicat de presa deputat Florin GHEORGHE - 16 martie 2016

16 Mar 2016 1862

Comunicat de presa deputat Florin GHEORGHE - 30 octombrie 2015

30 Oct 2015 1146

Comunicat de presa deputat Florin GHEORGHE - 1 octombrie 2015

01 Oct 2015 1672

Comunicat de presa deputat Florin GHEORGHE - 15 septembrie 2015

15 Sep 2015 1680

Comunicat de presa deputat Florin GHEORGHE - 14 septembrie 2015

14 Sep 2015 1144

Demersul legislativ ar putea favoriza aleşii locali osândiţi la închisoare cu suspendare Condamnat… cu mandat de ales?!

20 Aug 2015 2868

DEPUTAT Florin GHEORGHE - "Nu voi susţine o nouă lege a învăţământului făcută în pripă"

04 Jun 2015 1397

"Cei responsabili pentru iminenta ratare a finanţării europene pentru digul de larg al Portului Constanţa trebuie să plătească"

08 May 2015 872

Comunicat de presa deputat Florin GHEORGHE

27 Mar 2015 1310

Deputatul Florin Gheorghe a interpelat ministrul Apărării pe tema comercializării dronelor civile

22 Mar 2015 2059

Comunicat de presa deputat Florin GHEORGHE - 18 martie 2015

18 Mar 2015 1517

Comunicat de presa deputat Florin GHEORGHE - 11 martie 2015

11 Mar 2015 1350

Comunicat de presa deputat Florin GHEORGHE - 24 februarie 2015

24 Feb 2015 1300

Comunicat de presa deputat Florin GHEORGHE - 16 octombrie 2014

16 Oct 2014 1151