DIICOT Percheziţii la suspecţi de fraude informatice, la Timişoara

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Serviciul Teritorial Timișoara și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Timișoara au destructurat o grupare infracțională specializată în săvârșirea infracțiunilor de delapidare și fraude informatice.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada august 2012 – octombrie 2013, șase persoane au constituit un grup infracțional organizat în scopul delapidării unei societăți comerciale producătoare de piese de schimb pentru submarine, prin introducerea unor facturi fictive în contabilitatea societății și determinarea plății acestor facturi emise pentru mărfuri nelivrate, servicii neprestate, respectiv dublu facturate.
 
    Prin activitatea infracțională, societatea a fost prejudiciată cu suma de 976.948.64 de lei (aproximativ 250.000 de euro).
 
    Pentru documentarea activității infracționale, în data de 12 noiembrie 2014, sub coordonarea procurorilor DIICOT – ST Timișoara au fost declanșate simultan opt percheziții – aflate în desfășurare – la locuințele deținute de către cinci dintre suspecți, precum și la trei sedii ale societăților comerciale implicate.
 
    Totodată au fost emise șase mandate de aducere pe numele suspecților care urmează a fi conduși la sediul DIICOT – ST Timișoara, în vederea audierii lor.
 
    În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fraudă informatică, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals informatic.
 
    Cazul a fost instrumentat cu suportul tehnic și de specialitate al Serviciului Operațiuni Speciale Timișoara și al Serviciului de Informații și Protecție Internă Timișoara.
 
    La percheziții participă și lucrători ai Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș.
 
    Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de  Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Droguri, vândute la discreție într-un cămin din Timișoara

20 May 2018 2602

UPDATEOperaţiune fără precedent a DIICOT împreună cu Europol. Rețea internațională de trafic de persoane, destructurată

07 Mar 2018 2052

Un cameraman s-a trezit cu pistolul în piept în timp ce filma descinderile poliţiştilor din Timişoara

10 Feb 2016 2777

Percheziţii în Timişoara pentru trafic de minori şi proxenetism

29 Oct 2015 1634

Procurorii DIICOT și polițiștii BCCO au destructurat o grupare infracţională specializată în traficul de cocaină

16 Oct 2014 1864

Evaziune fiscală de peste 34 de milioane de lei Doi dintre suspecţi, cercetaţi într-un alt dosar alături de Blejnar

25 Sep 2014 1692

Percheziţii la cămătari, în Timişoara Adrian Cocoană, "ucigaşul cu Ferrari" şi interlopul Sorin Udrea, printre suspecţi

11 Jul 2014 2980

Percheziţii la spitalul Athena din Timişoara Director de maternitate, cercetat pentru trafic de ovule

29 May 2014 2986