Din 2017 Armata României îmbracă uniforme noi

 
Armata României intenţionează ca începând cu anul 2017 să introducă în serviciu un nou model al costumului pentru instrucţie.
 
Principalele elemente de noutate ale prototipului noului costum pentru instrucţie sunt coloristica (desenul mozaic fiind format din cinci culori - kaki-bej, verde, maro închis, maro deschis şi bej deschis), croiala, ajustarea în talie şi dublarea zonelor cu solicitare maximă, se arată pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Aparării Naționale.
 
Materialul de bază are o nouă compoziţie fibroasă, respectiv 50% bumbac şi 50% poliamidă, prezintă o reţea filamentară ripstop, ceea ce măreşte rezistenţa mecanică şi cea coloristică, asigurând un confort termic superior indiferent de anotimp.
 
Noul model de ţinută de instrucţie, cu pastelizare unică va fi folosit pentru toate zonele în care militarii Armatei României vor desfăşura misiuni.
 
Primele 250 de ţinute de instrucţie, cu pixelizare unică, vor fi confecţionate prin modulul „croitorie” din subordinea Comandamentului Logistic Întrunit şi vor fi testate de soldaţi-gradaţi profesionişti din unităţi militare din compunerea categoriilor de forţe. Perioada testării se face până la finalul trimestrului III al acestui an.
 
Ulterior perioadei de testare vor fi întocmite specificaţiile tehnice finale pentru noul model de ţinută de instrucţie, proces urmat de demararea şi desfăşurarea procedurilor de achiziţie conform specificaţiilor tehnice finale avizate şi aprobate.
 
Achiziţionarea şi distribuţia articolelor din compunerea noii ţinute de instrucţie în vederea echipării efectivelor Armatei României se va realiza începând cu trimestrul I din 2017.
 
Articolele din compunerea ţinutei de instrucţie, cu pixelizare unică, pentru toate zonele în care militarii Armatei României desfăşoară misiuni vor fi folosite de militarii români atât în ţară, cât şi în misiunile desfăşurate în afara teritoriului naţional, respectiv în zonele temperate şi zonele calde (deşertice).


 
Vesta multifuncţională cu buzunare modulare este un produs destinat transportului muniţiei şi materialelor.

 
Are posibilitatea de ajustare în părţile laterale şi la umeri, cu structura de bază din urzeală tip fagure pe care sunt fixate chingi transversale ce permit fixarea şi repoziţionarea buzunarelor.
 
Buzunarele au dimensiuni şi forme diferite, cu destinaţie stabilită (încărcătoare, staţie radio, tomfă, baionetă), iar poziţionarea acestora este aleasă în funcţie de opţiunea luptătorului şi de specificul misiunii.
 
Se sprijină pe umerii luptătorului, are un sistem de ajustare a lungimii şi un sistem de prindere prin chingi, la bază, în faţă se închide cu fermoar, iar în lateral ajustarea se face cu un şnur trecut prin capse.
 
Vesta are în regiunea omoplaţilor un mâner de recuperare, folosit pentru apucarea şi tragerea luptătorului în misiunile de salvare.
 



Sursa foto: armataromaniei.ro
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Încep înscrierile pentru admiterea în instituțiile de învățământ superior militar! Câte locuri sunt la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța?

24 Feb 2024 759

Ședinţă CSAT Sprijin NATO pentru securitatea României. Focus pe Zona Dunării și Mării Negre

21 Feb 2024 547

Doi ofițeri din Armata Română, trec în rezervă! Președintele României a semnat decretele

26 Jan 2024 716

Ziua Națională a României, marcată la Tulcea (FOTO)

01 Dec 2023 687

Ministrul Apărării „Schimbarea la nivelul funcţiei de şef al Statului Major al Apărării reprezintă unul dintre cele mai importante momente din Armata României“

30 Nov 2023 607

MapN Exercițiul „Cetatea 2023” s-a finalizat cu succes

19 Oct 2023 942

MApN caută rezerviști voluntari. Locuri disponibile și la Constanța. Condiții și documente necesare

16 Aug 2023 1798

Angel Tîlvăr, la aniversarea a 50 de ani de la înființarea primei Brigăzi de rachete antiaeriene! „Acestea vor asigura României nivelul de apărare pe care îl merită“

02 Aug 2023 756

Reconsacrarea Mănăstirii Dintr-un Lemn. Împlinirea voinței testamentare a generalului Paul Teodorescu

04 Jul 2023 1120

Ziua Drapelului Naţional, marcată și la Constanța (FOTO)

26 Jun 2023 975

#citeșteDobrogea Confruntările de la Pietreni și din sudul Dobrogei în Primul Război Mondial

14 Jun 2023 3119

Vrei să fii soldat gradat în Armata României? MApN desfășoară o campanie de angajare

02 May 2023 1334

MAPN Schimbare la comanda Statului Major al Forțelor Terestre. Cine a fost numit în funcția de șef al SMFT (GALERIE FOTO)

19 Apr 2023 1823

​Ofițer în Armata României! Câte locuri sunt la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" din Constanța

08 Apr 2023 1673

Vești bune Soldele de grad și salariile gradului profesional pentru militari şi poliţişti vor fi majorate de Guvern. Detalii

11 Jan 2023 1516