DNA Daniel Cristian Petre, fost director adunct în CJ Prahova, reţinut pentru luare de mită

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 04 februarie 2015, a inculpatului Daniel Cristian Petre, la data faptelor director executiv adjunct la Direcția Economică din cadrul Consiliului Județean Prahova cu atribuții delegate de administrator public și ulterior director executiv în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova, în prezent director general al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de luare de mită, din care una în formă continuată (3 acte materiale).
 
În ordonanța de reținere se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
 
În perioada aprilie - mai 2012 inculpatul Petre Daniel Cristian a primit în mod repetat în trei rânduri, de la un denunțător, sumele de 20.000 lei, 10.000 lei respectiv 20.000 lei, pentru ca, în calitate de director executiv adjunct la Direcția Economică din cadrul Consiliului Județean Prahova cu atribuții delegate de administrator public, să facă demersuri pentru favorizarea unei firme, în sensul atribuirii unei lucrări privind modernizarea unui drum județean, finanțată din fondurile Consiliului Județean Prahova.
De asemenea, inculpatul a promis că va face demersuri și în legătură cu efectuarea cu prioritate a plăților către societatea respectivă și suplimentarea cu 20% din valoarea totală a lucrării menționate, pe parcursul derulării contractului.
 
Ulterior, în cursul lunii aprilie 2013, înaintea sărbătorilor pascale, inculpatul Petre Daniel Cristian, în calitate de director executiv în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova, a primit de la același denunțător suma de 10.000 lei, pentru a favoriza aceeași firmă, cu ocazia unui control derulat de către inspectorii din subordinea sa.
De menționat este faptul că, la acea vreme, agentul economic respectiv derula activități comerciale cu o altă firmă, între acestea fiind încheiate documente fictive în baza cărora se rulau sume importante de bani.
Aceste aspecte au reprezentat obiectul unor infracțiuni de corupție (fapte cercetate într-un dosar înregistrat la D.N.A. – Serviciul Teritorial Ploiești și finalizat cu rechizitoriu în cursul anului 2014).
 
De asemenea, ca director executiv al D.G.F.P. Prahova, inculpatul Petre Daniel Cristian a încercat, în cea de-a doua jumătate a anului 2013, să-l sprijine direct sau indirect pe denunțător, care era cercetat într-un dosar înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani.
În acest context, printr-un intermediar, inculpatul a solicitat șefului serviciului nominalizat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești să coordoneze activitatea de verificare în dosarul respectiv, să nominalizeze o altă echipă ( compusă din persoane agreate de inculpat) pentru a efectua controlul, alta decât cea propusă de acesta.
Mai mult, în luna februarie 2014, inculpatul Petre Daniel Cristian a chemat la biroul său toți șefii de serviciu și directorii responsabili de activitatea de inspecție fiscală și le-a solicitat ca toate echipele de inspecție fiscală să efectueze, în luna respectivă, numai rambursări de TVA, aspect care s-a și întâmplat ulterior.
La acea dată, erau în curs verificările dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în cauza mai sus menționată care, practic, în acest mod, au fost întrerupte, cu consecința întârzierii soluționării dosarului penal.
 

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin tehnic și informativ din partea Serviciului Român de Informații.
 
Inculpatului Petre Daniel Cristian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, la data de 05 februarie 2015, la Tribunalul Prahova, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.