DNA Dănuţ Nicolescu, comisar şef în Poliţia Capitalei, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Nicolescu Dănuţ, ofiţer de poliţie judiciară cu grad de comisar şef de poliţie în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB),  pentru săvârşirea infracţiunilor de:
 
- trafic de influenţă,
- complicitate la două infracţiuni de cumpărare de influenţă,
 
În rechizitoriul întocmit procurorii au reţinut următoarea stare de fapt :
 
La data de 15 mai 2014, inculpatul Nicolescu Dănuţ, în calitatea sa de ofițer de poliție, a primit de la  o persoană denunțătoare  suma de 100 lei, în schimbul promisiunii ca va interveni la organele de poliţie competente teritorial în zona Cinematografului Scala din Bucureşti, în vederea înlesnirii practicării prostituţiei de către două persoane de sex feminin, prin neefectuarea de  controale  de către poliţiştii competenţi şi neconducerea la poliţie a celor două persoane.
În ziua de 19 mai 2014, inculpatul Nicolescu Dănuţ, a ajutat-o pe aceeași persoană denunțătoare  la comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă,  în sensul că aceasta din urmă s-a angajat să ofere suma de 20.000 euro unui avocat, în scopul intervenţiei la judecătorii de la Judecătoria Urziceni, jud. Ialomiţa, pentru eliberarea din arest preventiv a fiului denunţătoarei. Ajutorul material şi moral dat de Nicolescu Dănuţ a constat în asigurarea denunţătoarei că el o poate ajuta cu liberarea fiului ei din arest preventiv, informarea acesteia că avocatul ar avea relaţii şi că ar putea interveni la magistraţi pentru eliberarea din arest a fiului ei, intermedierea întrevederii dintre denunţătoare şi avocat şi înştiinţarea avocatului că denunţătoarea este dispusă să dea 20.000 de euro în schimbul intervenţiei la magistraţii din Urziceni. Actele de complicitate morală şi materială au fost comise de Nicolescu Dănuţ în Bucureşti, în perioada 15.05.2014-19.05.2014.
Cu toate acestea, oferta denunţătoarei a fost respinsă de avocatul respectiv .
Prin urmare,  în ziua de 22 mai 2014, Nicolescu Dănuţ, a pus persoana denunţătoare în legătură cu un alt avocat, ajutând-o la comiterea unei alte infracţiuni de cumpărare de influenţă, prin aceea că aceasta a oferit celui de-al doilea avocat  suma de 50.000 lei, în scopul intervenţiei la judecătorii de la Judecătoria Urziceni, jud. Ialomiţa, pentru eliberarea din arest preventiv a fiul denunţătoarei. Ajutorul dat de Nicolescu Dănuţ la infracţiunea de cumpărare de influenţă a constat în asigurarea denunţătoarei, în perioada 20.05.2014-22.05.2014, că el o poate ajuta cu eliberarea fiului ei din arest preventiv, în schimbul unei sume de bani ce va fi plătită persoanei influente, informarea acesteia că avocatul ar avea relaţii şi că ar putea interveni pentru eliberarea din arest a fiului ei, transmiterea numărului postului telefonic la care  poate fi contactat avocatul, înştiinţarea avocatului că denunţătoarea este dispusă să dea 20.000 de euro în schimbul intervenţiei la magistraţii  de la Judecătoria Urziceni şi facilitarea întâlnirii dintre cei doi.
În cele din urmă, şi cel de-al doilea avocat a respins propunerea persoanei denunţătoare.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului  Bucureşti.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul  de specialitate a Serviciului Român de Informaţii.

 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform codului de procedură penală finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 572

Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1203

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 768

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 687

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1345

Decizia prin care Mihai Stanciu a fost delegat șeful DNA Constanța a fost contestată la Curtea Supremă! (DOCUMENT)

15 Apr 2024 891

DNA acuză - șantaj la SOCEP! Totul se decide azi, la Curtea de Apel Constanța

14 Apr 2024 823

Tribunalul Tulcea, achitare într-un dosar al DNA Constanța. Procesul a ajuns la Curtea de Apel

14 Apr 2024 416

Oficial! Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin pleacă de la DNA Constanța

12 Apr 2024 5463

Tribunalul Constanța îl reabilitează pe Senol Zevri, fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa! (MINUTĂ)

11 Apr 2024 611

DNA a trimis în judecată 21 de inculpați! Oficial de la Anticorupție

11 Apr 2024 532

Socrii fostului primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, condamnați! Judecătorii au confiscat 50.000 de euro

11 Apr 2024 598

Justiție Constanta Amânare de pronunțare în dosarul lui Meran Dorin, șeful Gărzii de Mediu Tulcea!

10 Apr 2024 394

DNA angajează! Sunt vacante două posturi. Se cere, printre altele, rezistență la stres

09 Apr 2024 4735

Fost ofițer din IPJ Constanța acuzat de DNA de abuz în serviciu! Judecătorii disjung cauza sub aspectul laturii civile (DOCUMENT)

07 Apr 2024 8630