„Doamne, în ce lume trăim?” Constănţenii, şocaţi şi îndureraţi de crima ce a lăsat două fete fără mamă

Prin serviciul de urgenţă 112, a fost anunţat, aseară, că o femeie a fost înjunghiată. Agresiunea a avut loc într-un chioşc de ziare aflat în zona Delfinariu din Constanţa.

După ce i-au fost acordate îngrijiri medicale, femeia, rănită foarte grav, a fost transportată, în stare critică, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Deşi cadrele medicale au încercat să-i salveze viaţa, victima a decedat.
 
Potrivit surselor noastre, femeia se numeşte Adriana Farcaş şi lucra în ture cu sora ei. A lăsat în urmă două fete, de şase, respectiv patru ani.  

Constănţenii şi nu numai au fost şocaţi de această tragedie, în mediul online fiind postate zeci de mesaje pentru familia îndurerată. Iată câteva dintre acestea:

„Nu pot dormi, nu mă ia somnul, mă gândesc la voi: la tine, la sora ta, părinţii tăi, la copilaşii care i-a lăsat în urma ei! Doamne, în ce lume trăim? Am emoţii, mi-e frică, simt un gol în stomac, plâng si nu îmi vine să cred că este adevărat!”;
 
„Sincere condoleanţe !!! Odihnească-se în pace !!!”;
 
„Sincere condoleanţe întregii familii îndurerate pentru pierderea imensă pe care a suferit-o. Suntem în stare de şoc... În astfel de momente cuvintele sunt de prisos…Suntem cu gândul şi cu sufletul alături de voi.”;
 
„Sincere condoleanţe, Dumnezeu să o odihnească în pace şi să vă dea putere pentru a merge mai departe în misiunea ce vă revine de acum încolo! Vă suntem alături! Ne pare tare rău!”;
 
„Condoleanţe, cuvintele sunt de prisos!”;
 


„Îmi pare enorm de rău, multă putere vă doresc în momentele astea şi să treceţi cu bine peste necazul ăsta.”;
 
„Dumnezeu să te odihnească în pace Adriana, şi de acolo de sus ştim că vei avea grijă de fetele tale, dar era mai bine dacă rămâneai lângă ele. Păcat!”;

 
„Sincere condoleanţe... îmi pare foarte rău. Dumnezeu s-o odihnească! Iar pe voi să vă întărească cu multă putere.”;
 
„Sincere condoleanţe. Încă nu pot să cred... Îmi pare foarte rău, Dumnezeu să o odihnească!”;
 
„E groaznic... Sincere condoleanţe.... Multă putere pentru voi ca să puteţi să le ajutaţi pe cele două micuţe...”;
 
„Condoleanţe şi multă putere.... ”.


Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Citeşte şi:

Vânzătoarea de la chioşcul din staţia de autobuz de la Delfinariu a fost înjunghiată. Femeia a murit la spital (galerie foto + video)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

ade

29 May, 2016 09:54

Asta nu merita sa moara prin pedeapsa capitala ca scapa ieftin . merita batut in cuie pe perete si la fie care ora , transat cate o mana, cate un picior , ars pe alocuri apoi pusa sare si frecat bine , apoi decupate cu forfecuta pleoapele ,buzele , bucati sensibile ale corpului , apoi injunghiat , iar pusa sare , apoi aruncat cu acid , iar ars , oar transat si tot asa si sa aiba o moarte lenta si dureroasa provocata de numai de dureri si chin !!!!!!!

ganea diana

28 May, 2016 17:59

Acel om care nu plate fi numit om ci un animal salbatic ,sa I se dea condamnarea LA moarte.A luat o viata unui suflet nevinovat ,a lasat doi ingeri fara mama,nici numi pot imagina cum vor creste fetitele ei singure fara mama lor.dumnezeu so odihneasca in pace .nu merita o ASA soarta.

mioara raileanu

28 May, 2016 16:30

Dumnezeu so odihneasca cu toate cai prea devreme ptr ia locul ei era lynga copilasi linga cele doua sufletele care sau ramas fara mama lor dastai viata e nedreapta de multe ori aveti grija de copilasi caci merita e o lume nedreapta dumnezeu so odihneasca sii condoleante familiei

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Crimă la Mangalia! Prima condamnare - 15 ani şi 3 luni

10 Apr 2024 782

Scene demne de „Final destination“, la Cogealac! Judecătorii din Constanța au dictat 70 de ani de închisoare. Pedepse definitive (VIDEO)

03 Apr 2024 1031

UPDATE Șocant în Constanța! O femeie agresată de un bărbat în cartierul Tomis Nord (FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 2703

UPDATE Moarte suspectă înainte de Crăciun la Constanța! Bărbat găsit decedat în zona CET (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 3929

Crimă, în județul Tulcea, descoperită după înmormântarea victimei! Suspectul principal, condamnat definitiv la Constanța

18 Dec 2023 1792

Închisoare pe viață, la Constanța, după crima din Medeea! Cererea de revizuire, respinsă

15 Dec 2023 8912

Omor calificat la Tulcea! Rechizitoriu demn de filmele cu detectivi. Sentință definitivă la Constanța. Daune reduse la jumătate

14 Nov 2023 2426

Tragedie la Murfatlar! Judecătorii mai au nevoie de timp pentru pronunțare

12 Nov 2023 1418

Constănțean condamnat la închisoare pe viață cere rejudecarea dosarului! Când va avea loc pronunțarea

12 Nov 2023 912

Crimă într-un hotel din Mangalia! Procurorii se pregătesc să închidă ancheta

03 Nov 2023 1368

Crimă într-un hotel din Mangalia Avocatul Cristian Ion – „Loredana regretă enorm!“ (VIDEO)

30 Oct 2023 1772

Crimă în baza sportivă Tenis Club Mamaia! Începe procesul

19 Oct 2023 891

Crimă la Mangalia! Avocatul Cristian Ion face noi declarații. Sunt gata expertizele (VIDEO)

17 Oct 2023 4355

Crimă într-un hotel din Mangalia! „Loredana a început să aibă coșmaruri și se roagă să fie iertată!“ (VIDEO)

02 Oct 2023 3715

Premieră în justiția din Constanța! Prima condamnare definitivă pentru o crimă fără cadavru!

01 Oct 2023 1888