Doi părinţi au transformat moartea fiului într-o şansă incredibilă pentru alţi copii. Lecţie pentru Ministerul Sănătăţii!

 
Fiul de numai doi ani al soţilor Cristina şi Vasile Vlaşin s-a înecat anul trecut, în 23 septembrie, cu mâncare. A rezistat în spital 49 de zile, adică până în 11 noiembrie, după care inimioara lui a încetat să mai bată. Copleşiţi de durerea pierderii copilului, cei doi au organizat o o campanie şi au adunat bani pentru a dona Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare un echipament medical de video-bronhoscopie în valoare de aproximativ 40.000 de euro. Un videobronhoscop care, poate, i-ar fi putut salva viaţa copilului lor, dar spitalul nu avea acest aparat!
 

”Când am decis să facem acest lucru era pe drumul de întoarcere de la Cluj spre casă şi atunci am decis să începem de undeva. Ştiţi cu toţii că am solicitat tuturor celor care vor participa alături de noi la înmormântare să nu aducă flori, să nu aducă coroane ci să doneze contravaloarea florilor pe care ar fi vrut să le cumpere. Au trecut trei luni de atunci. Florile şi coroanele ar fi devenit gunoi imediat, la foarte scurt timp. Poate ar fi fost un moment foarte fastuos să fie foarte multe coroane, dar iată că florile acelea s-au transformat într-un echipament care va putea oferi cu siguranţă o şansă în plus la viaţă copilaşilor ajunşi în situaţia în care a fost şi Luca”, a declarat Vasile Vlaşin, pentru voceatransilvaniei.ro.

 
Cu toate că şi-a atins scopul propus iniţial familia Vlaşin nu se opreşte aici. Pe lângă cursurile de resuscitare cardio-respiratorie a copiilor, pe care Spitalul Județean le organizează începând cu data de 1 martie 2016, broşurile cu instrucţiuni care vor fi distribuite în toate maternităţile din ţară, urmează şi un alt proiect, mult mai amplu.
 

“Noi nu ne vom opri aici. Odată predat acest echipament spitalului din Baia Mare, chiar de astăzi vom înainta un memoriu Ministerului Sănătăţii. Dacă va fi nevoie vom lansa o petiţie publică prin care vom solicita ca toate spitalele din România sau cel puţin spitalele judeţene să fie dotate cu un astfel de aparat. O spun asta în premieră şi nu am vrut să spun asta înainte de ne îndeplini obiectivul acesta. Probabil dacă am mai face un efort am reuşi să mai dotăm un spital într-un judeţ sau poate încă într-unul dar dacă vă uitaţi pe fluxurile de ştiri sau daţi o căutare pe internet după video-bronhoscop şi copii decedaţi o să găsiţi foarte multe situaţii în care medicii spun că au făcut tot ce le-a stat în putinţă dar în lipsa unui echipament cu care să acţioneze nu s-a putut face mai nimic. Şi a murit o fetiţă la Roman, şi un băieţel la Neamţ şi încă unul la Iaşi. Efortul pentru Ministerul Sănătăţii nu ar fi mai mare de 2.000.000 de euro, adică nimic pentru bugetul lor. Chiar astăzi vom înainta acest memoriu către minister”, a mai spus Vasile Vlaşin pentru sursa citată.

 
Conducerea Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a spus că există medici băimăreni care s-au înscris deja la un curs de specializare pentru a lucra cu noul echipament medical. În prezent în întreaga Transilvanie sunt doar trei astfel de specialişti, doi la Cluj și unul la Oradea dar cel de la Oradea nu are echipamentul pentru a face astfel de manevre.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.