DNA Doina Azoicăi, decan al Facultății de Medicină Generală din Iaşi, sub control judiciar

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe toată durata urmăririi penale față de inculpații:

AZOICAI DOINA, decan al Facultății de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicina şi Farmacie ”Gr. T. Popa” Iași, în sarcina căreia s-a reţinut infracțiunea de luare de mită.

HAIZOUN EL HOUSSINE, cetățean marocan, în sarcina căruia s-a reţinut infracțiunea de infracțiunea de dare de mită.

AGHA ROMEEN, persoana cu dublă cetățenie, palestiniană şi română, cu domiciliul în România, în sarcina căruia s-a reţinut infracțiunea de complicitate la dare de mită.

În ordonanțele de dispunere a controlului judiciar, procurorii au reținut următoarele:
În ziua de 22 noiembrie 2014, prin intermediul lui Agha Romeen și al altor persoane, inculpata Azoicai Doina a primit de la inculpatul Haizaoun El Houssine, o tavă placata cu argint, potrivit inscripției existente pe aceasta și un ceainic (posibil tot din argint), drept răsplată pentru faptul că, anterior, acceptase, în exercitarea atribuțiilor ce îi reveneau, în calitate de decan al Facultății de Medicină Generală Iași, înscrierea, în cadrul acestei instituții, a fiului inculpatului Haizoun El Houssine.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori sunt chemați,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea lor, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depăşească limita teritorială a Municipiului Iaşi decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent,

e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanţele de dispunere a controlului judiciar,
f) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă,
g) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme,

h) să nu efectueze nicio activitate de exercitare a funcției de decan al Facultății de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Iaşi(în cazul inculpatei Azoicai Doina ).

Inculpaților li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpaților Azoicai Doina, Haizoun El Houssine și Agha Romeen li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.