Stiri calde

Dosarul Beirut a fost amânat pentru data de 17 martie. Pe fir au intrat si procurorii militari

Judecătoria Constanţa a amânat azi judecata în dosarul Beirut pentru data de 17 martie.

Restaurantul Beirut din Constanţa a fost distrus într-un incendiu, în data de 5 aprilie 2014.

În eveniment şi-au pierdut viaţa Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu.
 
În cauză, George Karam, patronul fostului restaurant, a fost trimis în judecată alături de alte persoane, el fiind acuzat de „infracţiuni de distrugere din culpă, în formă agravată, având ca urmare producerea unui dezastru“.

Dosarul a fost instrumentat de Mihai Eduard Ilie, procuror in cadrul Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie.

La momentul trimiterii în juecată, acelaşi magistrat a mai dispus, printre altele,  declinarea către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, în vederea efectuării urmăririi penale cu privire la intervenţia pompierilor militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“.

Aceeaşi unitate de parchet trebuie să verifice şi o posibilă comitere a unei infracţiuni de abuz în serviciu, aparent săvârşită de un militar împreună cu un civil, cu privire la emiterea, în anul 2012, a singurului aviz ISU în favoarea SC Middle East Partners SRL, firmă care deţinea restaurantul Beirut, din Constanţa.

Cercetările în acest dosar sunt în plină desfăşurare.

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Veste şoc pentru mai mulţi pompieri din Constanţa!

17 Jul 2017 17738

Un afacerist din Constanţa, menţinut sub control judiciar

14 Jul 2017 1380

Judecătorii din Bucureşti au luat decizia finală. Este vizat dosarul „Beirut“! Trei tinere au murit (galerie foto)

17 Jun 2017 2678

Trei ani de la distrugerea restaurantului Beirut Decizie importantă luată de judecătoarea Mara Isabella Iacob (galerie foto)

05 Apr 2017 1236

Judecătorii se pronunţă azi în dosarul „Beirut“. Vă mai amintiţi? Au trecut deja trei ani de la tragedie!

03 Apr 2017 1690

Trei ani de la tragedia din restaurantul Beirut. Mormântul Nicoletei Cengher a fost acoperit cu flori (galerie foto)

02 Apr 2017 4425

Sandu Grumeza, una din vocile critice ale administraţiei locale din Constanţa, a trecut la cele veşnice

18 Mar 2017 5752

Veste cruntă pentru procurori! Judecătorii au constatat neregularitatea rechizitoriului lui George Karam

17 Feb 2017 1424

George Karam, patronul restaurantului Beirut, află săptămâna viitoare dacă scapă de control judiciar

25 Jan 2017 783

George Karam, fostul patron al restaurantului Beirut, din nou în faţa instanţei

19 Jan 2017 571

Surse Dosarul „Micul Regat“ va fi judecat de Mara Isabella Iacob. Magistratul judecă şi dosarul Beirut

14 Nov 2016 1187

Dosarul Beirut, martori audiaţi şi amendaţi de Judecătoria Constanţa

11 Nov 2016 1362

Dosarul Beirut, redeschis azi de Judecătoria Constanţa

13 Oct 2016 1245

Dosarul Beirut a primit al 17-lea termen. Verdict important, săptămâna viitoare

07 Oct 2016 881

Exclusiv despre dosarul Beirut!

06 Oct 2016 2227

Exclusiv ZIUA de Constanţa! Noi detalii din dosarul Beirut! Moartea „îl încolţise“ în WC

15 Sep 2016 1489

Exclusiv! Noi detalii din dosarul Beirut! „Răsplătirea“ salvatorilor (document)

12 Jul 2016 2449

Exclusiv! Beirut, declaraţii cutremurătoare „Am văzut silueta unei fete. Stătea în picioare. Avea mâna stângă în flăcări“

11 Jul 2016 9976

Instanţa s-a pronunţat azi în dosarul Beirut

22 Jun 2016 6066

Trei tinere moarte, nici un vinovat Dosarul Beirut, amânat pentru 15 septembrie

19 Jun 2016 1269

Două dosare de răsunet, pe masa magistraţilor Judecătoriei Constanţa

17 Jun 2016 1738

ANPC a luat la puricat zeci de restaurante şi fast-food-uri. Iată lista unităților cu probleme

29 May 2016 1463

„Băi, murim aici!“ Se cere audierea unui martor foarte important în dosarul Beirut. Ce a spus în timpul urmăririi penale

26 May 2016 1638

SMURD, la Judecătoria Constanţa, pentru mama Nicoletei Vasilițeanu (galerie foto)

20 May 2016 1349

Audieri maraton în dosarul Beirut

20 May 2016 770

Rechizitoriu pentru cei 64 de morţi din Colectiv! Detalii ştiute doar de magistraţi. Până acum (document)

14 May 2016 1324

Dosarul Beirut are un nou judecător. Magistratul a luat parte la un moment istoric

06 May 2016 1836

Trei inculpaţi, audiaţi în dosarul restaurantului Beirut (galerie foto)

29 Apr 2016 1110

Secundele „morţii“! Exclusiv - Filmul tragediei de la Beirut, „explicat“ de procurorul Mihai Eduard Ilie

14 Apr 2016 1717

Dosarul "Beirut" Fostul poliţist Cicerone Dincă rămâne după gratii până la ispăşirea pedepsei!

12 Apr 2016 642

Angajații unui aeroport au fost arestați pentru că au colaborat cu teroriști

11 Apr 2016 586

Doi ani de la tragedia din Beirut Declaraţii emoţionante de la locul în care cele trei fete şi-au găsit sfârşitul (galerie foto)

06 Apr 2016 1067

Beirut. Doi ani de lacrimi şi suferinţă. Familiile îndurerate se află la locul tragediei (galerie foto + video)

05 Apr 2016 1134

Exclusiv - Tragedie prevestită! Firma restaurantului Beirut, distrusă într-un incendiu cu câteva zile înainte de moartea celor trei fete (galerie foto)

04 Apr 2016 2348

Parastas pentru Nicoleta Cengher Au trecut doi ani de la tragedia din restaurantul Beirut (galerie foto)

03 Apr 2016 1023

George Karam, patronul fostului restaurant Beirut, rămâne sub control judiciar

16 Mar 2016 1163

Veste tristă pentru George Karam, patronul fostului restaurant Beirut din Constanţa

15 Mar 2016 1963

Cerere pentru ca dosarul Beirut să fie judecat la secret. Iată decizia instanţei!

05 Mar 2016 1006

Exclusiv Sentinţă definitivă în dosarul Beirut

04 Mar 2016 3933

Astăzi, la Judecătoria Constanţa Sentinţă importantă în dosarul Beirut!

04 Mar 2016 892

Comisionar vamal, condamnat definitiv la Curtea de Apel Constanţa

29 Feb 2016 1079

Noaptea blestemată de la Beirut Detalii exclusive din dosar! Ce le-a declarat magistraţilor George Karam

26 Feb 2016 3747

Poliţistul Cicerone Dincă, denunţat de George Karam, rămâne după gratii

25 Feb 2016 979

Un nou termen în dosarul Beirut, la Judecătoria Constanţa

25 Feb 2016 944

Mama unei fete moarte în restaurantul Beirut din Constanţa, scoasă de jandarmi din sala de judecată. Dosarul, amânat

12 Feb 2016 1340

Exclusiv - Mama unei fete moarte în restaurantul Beirut din Constanţa, evacuată cu jandarmii din sala de judecată

11 Feb 2016 2175

Astăzi la Judecătoria Constanța Un nou temen în dosarul Beirut

11 Feb 2016 705

UPDATE 1. EXCLUSIV - Surse Şase persoane, reţinute în dosarul disjuns din procesul Beirut?

05 Feb 2016 2412

Sinaxar 26 ianuarie 2016 Despre cel mai bogat om din Constantinopol și lupta pentru reunirea familiei

26 Jan 2016 973

Mărturie din mijlocul infernului - „Ţipam toate «ajutor, că murim!». Nu ne-a răspuns nimeni.“

25 Jan 2016 2277