Dosarul furturilor din conducte Gabriel Bivolaru şi alţi trei suspecţi au fost arestaţi preventiv 29 de zile

Azi noapte, patru persoane implicate în dosarul furtului de combustibil din conducte, printre care şi fostul deputat PSDR Gabriel Bivolaru au fost arestate preventiv pentru o perioadă de 29 de zile. 
Reamintim că în urma unei acţiuni de proporţii coordonată de procurorul Teodor Niţă, în colaborare cu Poliţia

Rutieră Constanţa şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, a fost destructurată o reţea specializată pe furt de combustibil din conductele societăţii Conpet SA.
În urrma acestei acţiuni procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, împreună cu lucrători ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa şi poliţişti ai Serviciului Rutier Constanţa, au constatat săvârşirea unor activităţi infracţionale privind sustragerea de produse petroliere din conductele magistrale de transport, după ce în perioada anterioară fuseseră descoperite două instalaţii artizanale în localităţile Nisipari şi Cumpăna din judeţul Constanţa.

În cauză, la data de 4 august 2013, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pe timp de câte 24 de ore faţă de inculpaţii Bivolaru Gabriel, Chihaia Marian, Arhire Adrian, Poenaru Marius Ciprian, Boamfă Paul, Luca Viorel, Merdicos Romeo Ovidiu, Dimofte Petronel şi Matei Marius Ionuţ, care sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, evaziune fiscală şi spălare de bani.
Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat, ca stare de fapt, că inculpaţii sustrăgeau produsul petrolier din conductă prin folosirea instalaţiilor artizanale de perforare, încărcau şi transportau produsul petrolier în cisterne-bazin de 30 de tone disimulate în remorci de cereale sau în recipiente ascunse într-o autoutilitară (de unde erau transferate într-o cisternă), apoi îl transvazau în depozitele rafinăriei unui antrepozit fiscal din oraşul Năvodari, unde produsul petrolier sustras era introdus în mod fraudulos în circuitul comercial de către primul dintre inculpaţi.

Este de menţionat că la momentul intervenţiei pentru prinderea în flagrant, deşi un echipaj de jandarmi a executat semnale de oprire luminoase şi acustice pentru oprirea autovehiculului unui al zecelea suspect, Mangalea Gheorghe, acesta nu s-a conformat şi a lovit autoturismul Jandarmeriei, iar deşi au fost trase două focuri de armă de avertisment cel în cauză a reuşit să fugă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziţii şi arestări într-un dosar de furturi în serie Infrastructura feroviară şi conductele de irigaţii, atacate de hoţi

30 Jul 2014 2237