UPDATE. Ecaterina Andonescu, audiată la DNA

Ecaterina Andronescu a ajuns, în această dimineaţă, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), unde va fi audiată în dosarul Microsoft, relatează B1 TV.

Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei şi Cercetării în perioada  28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003, ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării în perioada 22 decembrie 2008 - 1 octombrie 2009, este acuzată de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani. Ecaterina Andronescu ar fi cerut mită de la companei SIVECO.

În acest dosar, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri - senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău.

La DNA este așteptat și Șerban Mihăilescu, fost ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă și spălare de bani.

UPDATE, ora 11.25
Ecaterina Andonescu a declarat, la ieşire din sediul DNA, că este suspectată de abuz în serviciu.

”Încerc să îmi dovedesc nevinovăția, așa cum am spus de fiecare dată”, a declarat Andronescu la ieșirea de la DNA.

Ecaterina Andronescu este urmărită penal pentru corupție în dosarul Microsoft, relatează B1 TV.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Microsoft ANAF anunță că a recuperat peste 2,4 milioane de lei de la omul de afaceri Claudiu Ionuţ Florică

26 Dec 2022 1507

Martor în dosarul „Microsoft“ Omul de afaceri Decebal Silviu Draghiş a fost încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă

26 Nov 2021 3336

Oficial! Dosar „Microsoft 3” Dinu Pescariu, Claudiu Florică şi Gabriel Sandu, achitaţi de instanţă

15 Nov 2021 1567

Surse. Dosarul Microsoft Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea, trimis în judecată de DNA

05 May 2021 1966

SC Confort Urban SRL scoate la concurs mai multe posturi

25 Oct 2019 7316

Călin Popescu Tăriceanu, reacție după solicitarea DNA. Ce a declarat președintele Senatului despre acuzațiile aduse

07 Nov 2018 1650

Omul de afaceri Omar Hayssam scapă de un dosar penal după ce faptele cercetate s-au prescris. Cine este procurorul care se ocupa de dosar

05 Feb 2018 1820

Dosarul Microsoft. Dinu Pescariu și Claudiu Florică, trimiși în judecată pentru spălare de bani

01 Feb 2018 2059

Daniel Dragomir, fost ofițer SRI - ”Peste 80 de oameni din conducerea statului au fost ascultaţi şi urmăriţi de SRI”

22 Dec 2017 2614

Prejudiciu de peste 51 de milioane de euro în noul dosar Microsoft. Dinu Pescariu şi Claudiu Florică cercetaţi sub control judiciar

10 Apr 2017 1921

Iohannis a transmis cererea de urmărire penală a trei foști miniștri în Dosarul Microsoft 2

29 Nov 2016 2243

Kovesi - Prejudiciul în dosarul Microsoft este ușor de recuperat

05 Oct 2016 2286

Cine sunt judecătorii care i-au trimis la închisoare pe greii din dosarul Microsoft. Legături la Constanţa

04 Oct 2016 4601

Gabriel Sandu s-a predat

03 Oct 2016 2279

UPDATE Sentinţe date în dosarul Microsoft!

03 Oct 2016 2519