Edilul din Hârşova a mai finalizat un proiect european Trei panouri electronice de 6m/4m au fost montate în oraş

Primăria oraşului Hârşova a organizat, ieri, de la ora 11.00, în sala de festivităţi, conferinţa de finalizare a proiectului „Achiziţionarea de echipamente de informare şi comunicare pentru accesul larg al cetăţenilor la informaţii de interes public (tabele de afişaj) în oraşul Hârşova”, proiect unic la nivelul judeţului.
Proiectul a fost cofinanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile urbane”, Subdomeniul Centre urbane, fiind în valoare totală de 2.069.882 lei.

La conferinţă au fost prezenţi localnici, angajaţi ai Primăriei, printre invitaţi aflându-se şi primarul comunei Topalu, Gheorghe Murat. A participat la eveniment şi inginerul Nicolae Ungurean, din partea societăţii COMTEH, firma care a câştigat licitaţia pentru acest proiect.

În cadrul evenimentului, primarul Tudor Nădrag a primit din partea Roden Consult SRL Tulcea, societate care a asigurat partea de consultanţă, o diplomă de excelenţă pentru implementarea cu succes a proiectului. Diploma i-a fost înmânată edilului de Ayten Lale Ilie Ablachim, prezentă de asemenea la acţiune.

Primarul Tudor Nădrag a precizat că în total au fost montate trei panouri electronice, de 6m/4m, în zone intens circulate, şi anume în vecinătatea Primăriei, în parcul de la BRD şi în apropierea Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, anunţând că urmează implementarea unor noi proiecte finanţate din fonduri europene. 
„Am reuşit să depunem foarte multe proiecte, nu am ratat nicio sesiune, şi încep să-şi facă simţită prezenţa aceste proiecte. Sper ca toate să fie realizate şi să fie finanţate. Unul dintre acestea face referire la montarea unei turbine eoliene pentru a asigura iluminatul public”, a mai declarat primarul Tudor Nădrag.

Se finalizează şi proiectul cu camerele de supraveghere

Primarul oraşului Hârşova a afirmat că pe data de 18 iunie va inaugura şi proiectul privind montarea celor aproximativ 140 de camere de supraveghere, care face parte din acelaşi program european cu cel al panourilor de informare. Mai mult, în câteva zile vor demara, tot cu fonduri de la UE, şi lucrările pe Măsura 125, la cele trei drumuri de exploatare.
Şeful autorităţii locale a menţionat că sunt pe ultima sută de metri şi cu demararea proiectului de finanţare „Reabilitarea de străzi urbane” în valoare de 7 milioane de euro, mărturisind că „aproape 40 ani nu s-a făcut nimic sau aproape nimic pentru reabilitarea străzilor în oraşul Hârşova”. 

Investiţie de 50 milioane de lei în parteneriat cu RAJA


Edilul a afirmat şi că prin proiectul pe care îl implementează împreună cu cei de la RAJA s-a reuşit atragerea de la UE a altor 50.000.000 lei, bani care vor fi folosiţi pentru construirea unei staţii de epurare, a trei staţii de pompare, a unei conducte de refulare şi pentru realizarea a şase foraje, astfel încât să fie găsită pentru locuitorii oraşului apa cea mai bună.
Primarul Tudor Nădrag a ţinut să aducă aminte şi de proiectul cu finanţare europeană, „un proiect de suflet”, privind împăduririle pe o suprafaţă de 200 de hectare, tot în valoare de 50.000.000 lei, care a fost finalizat la Hârşova. „Acestă împădurire va rămâne ca o moştenire pentru urmaşii noştri. De altfel, astăzi (n.r. ieri) am fost prezent la festivitatea de aniversare a 40 de ani de la înfiinţarea grădiniţei din Hârşova şi am stabilit împreună cu copilaşii ca în perioada următoare să mergem să vizităm această pădure”, a menţionat Tudor Nădrag.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință a Consiliului Local Municipal Constanța. Ordinea de zi completă (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 221

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1056

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot? Da, au răspuns 72 % dintre participanți

14 Apr 2024 581

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 380

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 09 aprilie 2024

09 Apr 2024 306

Sondaj de opinie Mulțumiți de arondările școlare? Nu, spun 67% dintre respondenți

07 Apr 2024 448

Interviu online cu avocata Maria Neagu, din cadrul Baroului Constanța - Sistemul judiciar din România, prin ochii unui tânăr avocat stagiar

07 Apr 2024 985

IPJ SibiuDrumul spre libertate

05 Apr 2024 299

Primăria Constanța Prezentarea la ghișeele SPIT, doar pe bază de programare!

05 Apr 2024 479

O nouă apariție inedită! Fotbalistul Constantin Budescu, de la Farul Constanța, cântând „Habar n-ai tu cât te iubesc”

04 Apr 2024 1620

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 478

MAE Înregistrarea alegătorilor pentru votul prin corespondență sau la o secție de votare din străinătate la alegerile prezidențiale și la alegerile parlamentare din anul 2024

03 Apr 2024 452

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 487

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 1968

CNSC a decis Licitația pentru sistemul informatic al Portului Constanța contestată de afaceriștii de la Software Imagination & Vision!

02 Apr 2024 459