Elemente antisociale, descoperite de polițiștii din Constanța

 
Efective ale Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța au efectuat, azi, în intervalele orare 06.00 – 08.00 şi 12.00 – 14.00 mai multe razii, în colaborare cu poliţişti din cadrul Secţiei 5, ai Biroului Poliţiei Rutiere Constanţa, ai Gărzii de Coastă Constanţa şi Poliţiei Locale, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură a aduce atingere ordinii şi liştii publice.
       
Astfel, au fost controlate 251 de autovehicule, din care 13 autoutilitare de transport persoane, 10 localuri de alimentaţie publică şi au fost legitimate 286 de persoane.
Au fost soluţionate 16 dosare penale aflate în lucru, ridicat un set de plăcuţe de înmatriculare şi reţinute 3 certificate de înmatriculare.
 
Totodată, au fost  aplicate 56 de sancţiuni contravenţionale, din care, 25 la regimul circulaţiei rutiere, 5 pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
 
Iată câteva exemple:
 
1.     A fost depistat P. T.,  în zona Complexului Abator, în timp ce oferea spre vânzare 10 pachete cu ţigări netimbrate.

2.     A fost depistat P. M., pe bd I.C Brătianu – zona Salvare, în timp ce conducea o autoutilitară de transport persoane şi care nu a eliberat bilete de călătorie pentru 9 călători.
 
3.     A fost pus în executare un mandat de aducere, emis de Parchetul de pe lângă Jud. Medgidia pe numele lui D. C., care a fost depistat şi predat lucrătorilor Poliţiei Medgidia.
 
4.     A fost depistat A. D. D., din Constanţa care se deplasa cu un autoturism, având ITP expirată.

Acesta a fost sancţionat contravenţional.
 
5.     A fost depistat I. S., de 52 ani din Constanţa care consuma băuturi alcoolice pe Al. Saturn, în dreptul imobiulului nr. 29.

 
6.     Au fost depistati C. F., de 34 de ani, din Constanţa şi Z. V., de 37 de ani din Constanţa care consumau băuturi alcoolice pe str. Albatrosului în dreptul bl. G10.
 
Aceştia au fost sancţionaţit contravenţional.
 
7.     A fost depistat R. V., de 22 ani, din Constanţa care se deplasa cu un autoturism având aplicate pe geamurile laterale ale autoturismului folii  neomologate.
Acesta a fost sancţionat conform prevederilor OUG 195/2002 877,5 ron şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare.
 
8.     A fost depistat B. G., de 61 de ani, din Constanţa care se deplasa cu un autoturism fără a folosi centura de siguranţă.
Acesta a fost sancţionat conform prevederilor OUG 195/2002 – 195 ron, cf art 36 alin 1.
 
9.     A fost depistat M. E., din Constanţa care a aruncat gunoi menajer în spaţiul public, fiind sancţionat conform prevederilor HCLM 184/2013 cu 400 lei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi

29 Feb 2024 805

Razie a polițiștilor rutieri în municipiul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi

16 Feb 2024 639

Razie a polițiștilor în municipiul Constanța. Au fost aplicate mai multe amenzi

02 Dec 2023 985

Razie în județul Constanța! Zeci de amenzi, aplicate de polițiști în ultima noapte

17 Aug 2023 898

Raziile din cadrul acțiunii "Blocada" la Constanța Peste 600 de persoane legitimate și sancțiuni în valoare de 63.000 de lei (FOTO)

13 Aug 2023 1185

Razie de amploare la Constanța Șoferiță de 20 de ani, depistată drogată în trafic în stațiunea Mamaia! Alți 10 conducători auto au rămas fără permis

09 Jul 2023 1527

Razie a Poliției în Medgidia! (FOTO)

24 Jun 2023 1269

Razie la Constanța! Raporturi sexuale într-o parcare, șoferi fără permis și bărbați cu substanțe psihoactive asupra lor (FOTO)

18 Jun 2023 1312

Razie în Constanța! Poliția i-a taxat pe șoferii drogați și cu permisul suspendat (GALERIE FOTO)

12 Mar 2023 1113

Acțiune de amploare a polițiștilor rutieri pe raza județelor Constanța și Tulcea. Au fost aplicate mai multe amenzi

05 Mar 2023 1558

​Razie a polițiștilor constănțeni! Sute de amenzi aplicate șoferilor (GALERIE FOTO)

12 Feb 2023 1045

Constanța Acțiune de amploare a polițiștilor rutieri pe DN 22 și DN 22A. 18 șoferi vitezomani au rămas fără permis

03 Oct 2022 1521

Amenzi de mii de lei aplicate de polițiștii IPJ Constanța într-o singură zi. Ce nereguli au fost constatate

15 Sep 2022 1115

Razie a polițiștilor locali din Constanța pe strada Viorelelor din cartierul Poarta 6. Au fost aplicate amenzi

29 Mar 2022 2024

Constanța Razie a polițiștilor rutieri pentru combaterea consumului de băuturi alcoolice sau droguri la volan

15 Dec 2019 3940