Elevii din 23 de instituții de învățământ vor vizita RAJA Constanța în programul „Şcoala Altfel”

 
SC RAJA SA este și anul acesta un partener de încredere al școlilor constănțene în cadrul Programului educațional Şcoala Altfel: „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. De aceea, în perioada 18 – 22 aprilie 2016,  porțile societății se deschid pentru sute de elevi, din mai multe instituții de învățământ, dornici să descopere, la fața locului, circuitul apei. Preț de câteva ore, copiii, însoțiți de specialiștii societății, vor vizita o stație de pompare, Laboratorul de Încercări Apă Potabilă - Palas Constanța și cea mai modernă staţie de epurare din România realizată cu fonduri europene - Constanţa Nord.
 
Pe parcursul scurtei excursii educative elevii vor descoperi întregul proces prin care trece apa, de la captare, tratare și distribuție, pentru a ajunge la robinete numai bună de băut, până la tratarea apei uzate în stațiile de epurare pentru reintegrarea ei în circuitul natural. Vor învăța că apa este permanent supravegheată și analizată, fiind invitați să efectueze alături de personalul laboratorului câteva teste pentru a determina calitatea apei cu ajutorul substanțelor „magice”, sau să identifice  posibilii „intruși” prin intermediul microscopului. La Stația de Epurare Constanța Nord copiii vor fi martorii eliminării poluanților din apa uzată prin complexul proces de epurare, conștientizând beneficiile purificării apei pentru sănătatea populaţiei, protejarea surselor de apă și a mediului.
 
Anual, școlile constănțene își exprimă interesul pentru activitățile desfășurate de SC RAJA SA participând cu bucurie la evenimentele organizate de societate, cu atât mai mult cu cât apa face parte din viața noastră, e parte din noi și, cunoscând mai multe despre această esență a vieții, vom fi mai informați și mai motivați să o protejăm.
 
În program sunt incluse 23 de instituții de învățământ din Constanța, dar și din județ.
 
Pe parcursul vizitelor, oaspeților le sunt oferite broșuri cu informații despre investițiile derulate de compania de apă SC RAJA SA și pliantul „Povestea Apei”, care îi invită pe cei mici să pășească pe firul apei pentru a descoperi  întregul parcurs al unei simple picături de apă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Activități ale polițiștilor în școli din județul Constanța

17 Apr 2024 386

Consiliul Local Agigea, județul Constanța dotează cu mobilier și echipamente digitale unitățile de învățământ preuniversitar din comuna Agigea (DOCUMENT)

17 Apr 2024 373

Sondaj de opinie Mulțumiți de arondările școlare? Nu, spun 67% dintre respondenți

07 Apr 2024 452

Sunteți mulțumiți de arondările școlare stabilite pentru înscrierea în învățământul primar anul acesta?

31 Mar 2024 567

Polițiștii IPJ Constanța, continuă acțiunile în școlile din Constanța și Năvodari

29 Mar 2024 551

Activități preventive ale polițiștilor în incinta școlilor din Constanța

28 Mar 2024 431

Județul Constanța Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” continuă promovarea carierei militare în școli (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 518

Acțiune a polițiștilor în apropierea școlilor din Constanța. Au fost aplicate amenzi

08 Mar 2024 637

Activități ale polițiștilor în școlile din județul Constanța. Ce au învățat cei mici

07 Mar 2024 470

Polițiștii din Constanța, în acțiuni de prevenire a violenței în școli

05 Mar 2024 615

Simularea Evaluări Naționale 2024 Ierarhia școlilor din județul Constanța în funcție de media probelor. Colegiul Naţional „Mircea Cel Bătrân“, în fruntea clasamentului

04 Mar 2024 3100

Învățământ Constanța Componența consiliului de administrație de la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu“

24 Feb 2024 894

Învățământ Constanța Componența consiliului de administrație de la Colegiul Național „Mihai Eminescu“

22 Feb 2024 677

În Constanța Acțiuni de prevenire a bullying-ului în școli

21 Feb 2024 517

Licitații Constanța Logi Bic SRL va dota, cu peste 100.000 de euro, unitățile școlare din comuna Nicolae Bălcescu (DOCUMENT)

19 Feb 2024 698