Emil Boc apare în dosarul Microsoft. O parte din mită a ajuns şi la PDL

Elena Udrea şi Emil Boc l-au susţinut pe ministrul Gabriel Sandu pentru promovarea unei hotărârii de guvern şi alocarea bugetului necesar în vederea achiziţionarii de licenţe IT (dosarul Microsoft), se arată în referatul procurorilor DNA prin care cer arestarea preventivă a Elenei Udrea. De asemenea, procurorii susţin că  beneficiari ai sumelor de bani din plăţile efectuate în baza contractului sunt printre alţii şi Sandu Gabriel, Cocoş Dorin şi Partidul Democrat Liberal, care a beneficiat de plata unor materiale electorale prin intermediul fostului ministru Sandu Gabriel, informează România TV.

„Inculpatul Cocoş Dorin a pretins şi primit de la (....)şi (....) suma de 9.000.000 de euro pentru ca prin intermediul inculpatei Udrea Elena Gabriela – ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, membru al Guvernului, şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de (....) încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft", se arată în referatul DNA, citat de România TV.

De asemenea, procurorii susţin că „inculpatul Sandu Gabriel –ministru al Comunicaţiilor la data respectivă, a procedat la realizarea procedurii de achiziţie şi la încheierea contractului de licenţiere ca urmare a presiunilor exercitate de UDREA ELENA GABRIELA – în calitate membru al Guvernului şi vicepreşedinte PDL, precum şi ca urmare a presiunilor exercitate de alte persoane din conducerea partidului".

„Din probatoriul testimonial rezultă că pentru promovarea hotărârii de guvern nr. 460/2009 şi alocarea bugetului necesar, inculpatul Gabriel Sandu a beneficiat de susţinerea ministrului Udrea Elena Gabriela, a primului ministru (....) şi a lui (....)", se arată în referatul procurorilor DNA în dosarul Microsoft.

În perioada mai sus menţionată, premier al României era Emil Boc.

Procurorii susţin în referat că „beneficiari ai sumelor de bani din plăţile efectuate în baza contractului sunt printre alţii inculpatul Sandu Gabriel, inculpatul Cocoş Dorin şi Partidul Democrat Liberal care a beneficiat de plata unor materiale electorale prin intermediul inculpatului Sandu Gabriel".



Sursa: România TV
Sursa foto: ziuanews.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.