Exclusiv Senatorul Marian Vasiliev solicită demiterea managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa

 
În urma demersului cotidianului ZIUA de Constanța, Marian Vasiliev se adresează lui Cristinel Dragomir, preşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, privind subiectul expirării autorizaţiei singurului aparat de radioterapie din judeţul Constanţa. Acesta solicită demiterea managerului Dănuţ Căpăţînă.
 

Către,
Consiliul Judeţean Constanţa
 
Stimate domnule preşedinte,
 
 Am luat act, din presă (!), despre situaţia gravă în care se află bolnavii de cancer din judeţul Constanţa, din cauza expirării autorizaţiei singurului aparat de radioterapie. Ştiu că mă adresez dumneavoastră într-un moment nepotrivit, când jocurile şi aranjamentele pentru alegerile locale sunt mai importante chiar decât situaţia bolnavilor de cancer… Dar, vă amintesc faptul că această situaţie durează de ani de zile. Managerul privat al spitalului, căruia dvs., Consiliul Judeţean i-aţi delegat managementul cu toată încrederea, a scris o hârtie către Ministerul Sănătăţii şi atât. S-a acoperit.
 
O atare situaţie cerea efortul susţinut al tuturor: managerul, membri ai Consiliului de Administraţie, consilieri judeţeni, parlamentari de Constanţa, indiferent de apartenenţa politică a fiecăruia. Gravitatea situaţiei este peste interesele de partid sau de grup. Dar nu s-a întâmplat aşa. Managerul a trimis o hârtie, membrii C.A. sunt ca şi inexistenţi. Consiliul judeţean consideră că „s-a spălat pe mâini” prin concesionarea managementului, iar pe parlamentari nu i-a informat nimeni. Pe principiul „lasă că vin ei la noi să le asigurăm voturi pentru Parlament. Nu avem nevoie de ei.” Iar vinovat/vinovaţi?  Bineînţeles… nimeni!
 
Managerul este la „cursuri” în Statele Unite. Consilierii judeţeni se pregătesc pentru campania electorală, ministrul tehnocrat a dovedit, în multe cazuri, cât e de capabil… iar pacienţii suferă.
 
Având în vedere cele prezentate solicit public demiterea managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Căpăţână Dănuţ. De asemenea, vă rog să îmi prezentaţi măsurile întreprinse de Consiliul Judeţean Constanţa pentru rezolvarea acestei situaţii. De ce în ultimii ani, Consiliul Judeţean Constanţa a ales să concesioneze serviciile din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa către firme private?
 
Si pentru a clarifica până la capăt situaţia, care sunt criteriile pe baza cărora Consiliul Judeţean Constanţa numeşte membrii Consiliului de Administraţie ai Spitalului Judeţean?
 


Menţionez că intervenţia mea nu este doar în calitate de senator ci şi de preşedinte al Comisiei pentru Egalitatea de Şanse, deoarece, prin gestionarea ineficientă a situaţiei, cetăţenii-pacienţi au fost privaţi de un drept elementar, dreptul la acces egal şi neobstrucţionat la serviciile medicale.
 
Cu stimă,

 
 
PREŞEDINTE
 Senator Marian VASILIEV
 
Domnului Nicolae Cristinel Dragomir,
Preşedinte Consiliul Judeţean Constanţa


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky, verdict în așteptare la Curtea de Apel Constanța! Deliberările au fost prelungite

26 Feb 2024 579

Proces între Spitalul Județean Constanța și un fost manager pentru nouă milioane de lei. Dosarul, amânat

07 Jun 2023 1243

Fost manager al Spitalului Județean Constanța, chemat în judecată pentru circa nouă milioane de lei! Ce au decis judecătorii

12 May 2023 5422

Dosarul în care Spitalul Județean Constanța și-a dat în judecată un fost manager, amânat pentru la anul! La mjiloc sunt circa 9 milioane de lei

03 Dec 2022 2009

Spitalul Județean și-a dat în judecată un fost manager, pentru aproximativ 9 milioane de lei! S-au admis obiecțiunile la expertiză!

14 Oct 2022 3811

Picus Consulting SRL, firma fostului şef al Spitalului Judeţean Constanţa, în faliment. Judecata continuă

12 Aug 2019 3985

Fostul manager al Spitalului Judeţean Constanţa trimis în judecată de DNA. Ce acuzaţii îi aduc procurorii lui Dănuţ Căpăţînă (rechizitoriu)

30 May 2017 3244

Adevărul.ro Magistratul care l-a condamnat la 13 ani de închisoare pe un director de spital „Pedepsele blânde nu fac decât să încurajeze corupţia din sistemul medical”

15 May 2017 3972

Termen în luna iunie în dosarul fostului şef al Spitalului Judeţean Constanţa, Dănuţ Căpăţână

08 May 2017 2298

Un nou termen în dosarul Turimobil SRL, firmă înfiinţată de fostul manager al Spitalului Județean Constanța Dănuţ Căpăţînă

11 Jan 2017 1904

Aproximativ două decenii de închisoare în dosarul lui Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului de Urgenţă Constanţa (minută + rechizitoriu + referat propunere arestare)

26 Aug 2016 6311

Frica de răspundere. „Afacerea Radioterapia” este aruncată în curtea Ministerului Sănătăţii Avem dovada că externalizarea Radioterapiei merge mai departe! (document)

22 Apr 2016 6653

Sondaj de opinie Tot mai mulţi constănţeni cred că managerul Dănuţ Căpăţînă ar trebui să-şi dea demisa

18 Apr 2016 3238

Singura soluție a lui Dănuț Căpățînă pentru Radioterapie vine de la eventuale investiții private!

11 Apr 2016 2269

UPDATE. Exclusivitate Solicitare la Ministerul Sănătăţii pentru demiterea lui Dănuţ Căpăţînă, managerul SCJU Constanţa (document)

08 Apr 2016 7549