Explozie violentă într-o locuință din Dorobanțu, județul Călărași. Cinci persoane au fost rănite. Elicopterul SMURD chemat în ajutor (galerie foto)

Cinci persoane, trei adulţi şi doi copii, au suferit arsuri în urma unei deflagraţii produse în bucătăria unei locuinţe din localitatea Dorobanţu, informează ISU Călărați. 
 
Pompierii militari şi echipaje ale Ambulanţei au intervenit rapid pentru acordarea primului ajutor victimelor şi transportul acestora la spital. 

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri la faţa locului, se pare că deflagraţia  a fost posibilă din cauza unor improvizaţii 
 
Potrivit ISU Călărași, în data de 15.12.2017, ora 17.37, un echipaj specializat de stingere şi un echipaj de prim ajutor SMURD  din cadrul Gărzii de intervenţie Chiselet au fost solicitate să acţioneze pe raza localității Dorobanţu, pentru a acorda primul ajutor în cazul a cinci persoane care se aflau într-o locuinţă, unde s-a produs o deflagraţie.

La sosirea echipajelor de intervenţie, la faţa locului, incendiul era lichidat, fiind identificate cinci victime, trei adulţi şi doi copii, care au suferit arsuri în urma exploziei, după cum urmează:
*George R., în vârstă de 41 de ani, prezenta arsuri de gradul II şi III pe aproximativ 60 % din suprafaţa corporală – a fost preluat de un echipaj S.A.J. şi transportat la U.P.U. Călăraşi;
 *Vasilica R., în vârstă de 75 de ani, prezenta arsuri de gradul I pe aproximativ 10 % din suprafaţa corporală – a fost preluată de un echipaj S.A.J. şi transportată la U.P.U. Călăraşi;
*Andreea R., în vârstă de 7 ani, prezenta arsuri de gradul I şi II pe aproximativ 20 % din suprafaţa corporală – a fost preluată de un echipaj S.A.J. şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Călăraşi;
*Viorel R., în vârstă de 52 de ani, prezenta arsuri de gradul I pe aproximativ 10 % din suprafaţa corporală – a fost preluat de un echipaj S.A.J. şi transportat la U.P.U. Călăraşi;
*Dragoş R., în vârstă de 15 ani, prezenta arsuri de gradul II şi III pe aproximativ 50 % din suprafaţa corporală – a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la U.P.U. Călăraşi;
       
După ce au primit îngrijiri medicale la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului judeţean Călăraşi, dată fiind gravitatea arsurilor suferite, s-a luat hotărârea transportării celor cinci persoane la spitale din Capitală.

     
Un elicopter SMURD şi două ATPVM (autospeciale transport personal şi victime multiple) au transportat persoanele vătămate la spitale din Bucureşti.
         

Recomandări ale I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi pentru sezonul rece
 
 Pentru preîntâmpinarea producerii unor incendii generate de exploatarea sistemelor de încălzire a locuinţelor şi gospodăriilor cetăţeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” Călăraşi recomandă cetăţenilor, ca la folosirea acestora, să se respecte următoarele măsuri de prevenire:
nu suprasolicitaţi instalaţiile electrice prin alimentarea mai multor consumatori electrici (radiatoare, plite, boilere, etc.) de la aceeaşi sursă (prelungitor, priză) în acelaşi timp deoarece conductorii se încălzesc şi izolaţia se topeşte, producând scurtcircuitul electric;
nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi, deoarece pot constitui în orice moment surse generatoare de incendiu;
nu amplasaţi conductorii electrici aflaţi sub tensiune sub covoare, mochete sau preşuri, deoarece un scurtcircuit poate provoca aprinderea acestora;
nu utilizaţi aparate electrice improvizate sau conductori electrici deterioraţi sau neizolaţi corespunzător;
pentru remedierea defecţiunilor constatate  la  aparatele şi instalaţiile electrice defecte apelaţi la specialişti sau la persoane autorizate;
nu amplasaţi perdelele sau alte materiale textile în apropierea surselor de căldură, deoarece acestea pot lua foc foarte uşor;
nu suprasolicitaţi sobele cu acumulare de căldură şi nu lăsaţi mijloace de încălzire nesupravegheate sau în grija copiilor;
nu amplasaţi materiale combustibile la mai puţin de un metru faţă de mijloacele de încălzire (sobe, radiatoare, plite etc.);
nu depozitaţi materiale combustibile (lemne, carburanţi, hârtie) în podurile locuinţelor;
nu utilizaţi coşuri de evacuare a fumului deteriorate sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile din construcţia locuinţelor;
înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum vor fi verificate pentru depistarea eventualelor defecţiuni (fisuri, crăpături, depuneri de funingine, înfundări, etc.);
pe timpul funcţionării menţineţi uşiţa focarului închisă, iar în faţa sobelor amplasaţi o cutie metalică de protecţie în cazul căderii accidentale a jarului sau lemnelor aprinse;
depozitaţi cenuşa şi jăraticul în gropi speciale, iar în condiţii de vânt stingeţi-le cu apă;
nu construiţi sobele şi coşurile de fum în jurul grinzilor sau altor elemente de construcţie care pot lua foc; atenţie la prezenţa monoxidului de carbon produs de arderea incompletă sau de coşurile de fum neîntreţinute corespunzător;
monoxidul de carbon este un gaz inodor (fără miros) şi de aceea nu poate fi sesizat, iar inhalarea lui poate să ucidă.

”Țineți cont de aceste sfaturi, vă pot proteja familia și bunurile dumneavoastră!” - au mai transmis pompierii. 

                    
Sursa foto: ISU Călărași

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 578

OMD Mamaia Vibrant și Inegalabil – 1 Mai și Paște pe litoralul românesc

19 Apr 2024 460

Mașină în flăcări, pe A4, spre Ovidiu, județul Constanța (FOTO+VIDEO)

14 Apr 2024 1605

UPDATE Intervenție de urgență pe strada IG Duca din municipiul Constanța! Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 2202

UPDATE. Surse Ambarcațiunea găsită pe mare în zona Tuzla, detonată în Poligonul Capu Midia! Bubuitură puternică auzită în municipiul Constanța! (VIDEO)

05 Apr 2024 4418

Garda de Mediu Constanța a amendat firma care operează Rafinăria Petromidia, după explozia de vineri

03 Apr 2024 557

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1097

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1697

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1525

LIVE VIDEO+TEXT Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari! Planul Roșu de Intervenție, activat (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 20083

ISU GiurgiuEXERCIȚIU

28 Mar 2024 388

Alertă pe Marea Neagră! Mină marină descoperită în apropierea plajei

12 Mar 2024 974

Fotoreportaj Constanța Primăvara - anotimpul în care natura prinde culoare (GALERIE FOTO)

08 Mar 2024 546

UPDATE Explozie în zona Academiei ”Gheorghe Hagi” din Ovidiu, județul Constanța

29 Feb 2024 6625

UPDATE Explozie într-un apartament de pe strada BP Hașdeu din Constanța. O femeie, rănită (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Feb 2024 3442