Stiri calde

Facturi fiscale în valoare de 12.600.000 lei, eliberate de către 13 societaţi comerciale de tip fantomă

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Olt împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt‚ cu sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, au efectuat, astăzi, un număr de cinci perchezitii pe raza municipiului Slatina, la domiciliile unor persoane fizice si sediile sociale ale unor persoane juridice, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infractional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spalare de bani.
 
În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2008-2013, suspectul P. C., administrator al unei societăţi comerciale din Slatina, a iniţiat şi constituit un grup infractional organizat, la care ulterior au aderat mai multe persoane, administratori ale unor societati comerciale cu comportament de tip fantomă, specializat in savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala si spalare de bani, în domeniul comertului cu lingouri de aluminiu.
 
În perioada menţionată , suspectul a inregistrat în evidenţa contabilă a societăţii,  facturi fiscale in valoare de 12.600.000 lei, eliberate de  către 13 societaţi comerciale de tip fantomă, administrate de către membrii grupului, prin care  s-a atestat în mod fictiv achizitionarea de lingouri de aluminiu, in scopul de a crea aparenţa de legalitate a aprovizionarilor efectuate de către acesta, prin modalitati ilicite.
 
Sumele de bani erau retrase de către suspecţi  în numerar din conturile societăţilor comerciale iar ulterior erau restituite liderului grupului infracţional.
 
Prejudiciu cauzat  bugetului de stat este în valoare de 7.729. 052 lei.
 
La sediul DIICOT-  BT Olt vor fi aduse în vederea audierii un număr de 23 de persoane.
 
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Slatina și luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt.
 
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

De dimineaţă, percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, la persoane și societăți comerciale bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani

22 May 2017 995

Adina Buzatu, creatoarea costumului James Bond purtat de Radu Mazăre, chemată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

29 Sep 2016 1933

Stilista Adina Buzatu, adusă cu mandat la Parchetul Curții de Apel Ploiești

29 Sep 2016 836

Zeci de percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani. Stilista Adina Buzatu este implicată

29 Sep 2016 780

Prejudiciul adus bugetului de stat de circa 16.000.000 de lei Zeci de percheziții în capitală

28 Sep 2016 722

Prejudiciu de 10 milioane de euro Percheziții la Constanța, la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani

31 Aug 2016 1350

Descinderi ale polițiștilor în 11 județe! Sunt vizate persoane și firme bănuite de evaziune și spălare de bani

17 Aug 2016 699

Libertatea lui Andi-Sergiu Babinciuc va fi decisă azi (referat propunere arestare)

29 Jul 2016 1571

UPDATE Percheziții într-un dosar cu energie electrică şi termică. Prejudiciul depășeste 8.000.000 de lei

30 Jun 2016 1073

Flori Dinu directorul general al Hexi Pharma, urmărită penal pentru complicitate la evaziune fiscală

02 Jun 2016 1044

UPDATE-"Regele asfaltului", ridicat cu mascaţii şi dus la audieri

21 Apr 2016 1085

Omul de afaceri Constantin Dima din Constanţa, trimis în judecată

19 Apr 2016 1201

Adrian Sârbu a fost trimis în judecată în dosarul de evaziune fiscală de la Mediafax

01 Apr 2016 812

UPDATE Percheziţii de amploare în 19 judeţe!

27 Jan 2016 969

Said Baaklini şi Rajef Sharif Mohammad, condamnaţi în UCM Reşiţa, cercetaţi de DNA într-un nou dosar

05 Dec 2015 1581

Reprezentanții a zeci de societăți comerciale cercetați pentru evaziune fiscală și spălare de bani

28 Oct 2015 659

Percheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani. Prejudiciu de 1.000.000 de euro!

15 Oct 2015 771

Tribunalului Buzău Mandat de arestare preventivă pe numele unui bărbat pentru evaziune fiscală şi spălare de bani

21 Sep 2015 1084

Începe judecata omului de afaceri Virgil Dulea! Este acuzat de evaziune fiscală şi spălarea banilor

03 Jul 2015 1740

DIICOT a făcut azi peste 50 de percheziții. Iată în ce dosar

29 Jun 2015 1183

Percheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani

18 Jun 2015 822

Avocata Carmen Violeta Ciocan, încătușată pentru evaziune fiscală și spălare de bani

01 Jun 2015 2868

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE EVAZIUNE FISCALĂ ŞI SPĂLARE DE BANI

23 Apr 2015 539

UPDATE 2 - Daniel Perifan şi alte două persoane, reţinute Percheziţii de amploare la Constanţa pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

15 Apr 2015 5197

Opt persoane, reţinute într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani

30 Mar 2015 952

Urmărit naţional depistat de poliţiştii constănţeni

11 Dec 2014 628

Şapte afacerişti, cercetaţi în libertate pentru evaziune fiscală şi spălare de bani (document)

11 Dec 2014 1049

Şase suspecţi reţinuţi la Constanţa, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 800.000 de euro

09 Dec 2014 1809

11 persoane, arestate preventiv în dosarul MediaPro

06 Dec 2014 963

Acte false şi activităţi ilegale în Portul Constanţa 19 persoane juridice şi fizice, cercetate într-un mega-dosar

25 Nov 2014 3132

Acţiune complexă desfăşurată în Portul ConstanţaPoliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă au început urmărirea penală pentru 11 persoane fizice şi opt persoane juridice

24 Nov 2014 894

Percheziţii DNA la persoane suspectate de spălare de bani şi evaziune fiscală

04 Nov 2014 1247

Fostul ziarist Dragoş Nedelcu a fost arestat

09 Oct 2014 934

UPDATE. Percheziţii în Constanţa Radu George Lucian, om de afaceri şi sponsor al lui Nicuşor Constantinescu, în vizorul procurorilor DIICOT

09 Oct 2014 3920

Reacţia Irinei Schrotter după ce a intrat în vizorul DIICOT

24 Sep 2014 1346

Anchetă disjunsă de la "bomba plutitoare", blocată în Portul Constanța Percheziții la sediul SC Urban, firma controlată de senatorul PSD Radu Oprea

18 Sep 2014 1567

Toate bunurile lui Theodor Berna şi ale firmelor sale, puse sub sechestru

03 Sep 2014 872

Patronul Tehnologica Radion, Theodor Berna, a fost arestat

19 Aug 2014 1137

Percheziții la Studiourile MediaPro Oamenii lui Adrian Sîrbu, reținuți pentru evaziune fiscală

08 Jul 2014 2159

UPDATE. Percheziţii la trustul MediaPro Sârbu i-ar fi cerut lui Ponta să oprească un control al ANAF

08 Jul 2014 1247

Descinderi la Constanţa. Trei persoane cercetate într-un dosar de spălare de bani şi evaziune fiscală

21 Jun 2014 885

Percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani Trei persoane din Constanţa, cercetate în stare de libertate

20 Jun 2014 852

Percheziţii la Constanţa într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani Trei persoane, duse în arestul IPJ Ialomiţa

20 Jun 2014 759

Rezultatul percheziţiilor de ieri, din Constanţa, la persoane bănuite de spălare de bani

19 Jun 2014 905

DNA Administratori de firme, reţinuţi pentru spălare de bani

18 Jun 2014 1113

Persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani Percheziţii în Constanţa la sediile unor societăţi comerciale

18 Jun 2014 1348

DNA 14 persoane trimise în judecată pentru spălare de bani

13 Jun 2014 1192

Prejudiciu de peste 1,5 milioane de lei Bărbat din Năvodari, cercetat pentru spălare de bani şi evaziune fiscală în formă agravată

08 Jun 2014 859

102 percheziţii domiciliare pe raza a 18 județe, vizând destructurarea a două grupuri infracţionale organizate specializate în infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulație de produse alterate, trafic de influență

12 Mar 2014 628

65 de percheziţii domiciliare în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale organizate formată din 20 de persoane, specializată în infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani

10 Mar 2014 395