Femeia, care a căzut după ruperea balustradei de la Cazino, a refuzat internarea

Femeia care a căzut, aseară, de pe faleza Cazinoului din Constanţa după ce s-a rupt balustrada, prăbuşindu-se de la aproximativ trei metri, a refuzat internarea în spital. "Victima a suferit o fractură de coccis, dar a refuzat internarea, semnând că pleacă pe proprie răspundere”, a declarat directorul medical al spitalului, dr. Mihnea Avram. Potrivit cadrelor medicale de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, femeia a fost stabilizată, iar după ce i-au fost acordate îngrijirile medicale necesare a fost externată, azi noapte, la cerere. Ea a spus că, dacă va avea nevoie de îngrijiri medicale suplimentare sau tratamente de recuperare, doreşte să le facă la un spital din Bacău.
Vă reamintim că, aseară, a fost solicitată intervenția unui echipaj de la Ambulanță pentru a acorda îngrijiri medicale unei femei care a căzut de pe faleză după ce s-a rupt balustrada. Se pare că femeia a dorit ca soţul său să-i facă o poză, iar când s-a sprijinit de balustradă, bara superioară a acesteia s-a rupt, ea căzând pe pietre de la aproximativ trei metri.
Cadrele medicale au transportat victima la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, ea fiind conştientă în momentul în care a fost preluată de echipajul SMURD. Primarul interimar al municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a dispus efectuarea unei anchete interne şi, potrivit unui comunicat al Primăriei Constanţa, responsabilitatea privind calitatea lucrărilor aparţine constructorului. De asemenea, reprezentanţii Primăriei o vor contacta pe femeia rănită, precum şi familia acesteia pentru a le asigura suportul de care au nevoie.
Lucrările privind modernizarea falezei Cazinoului din Constanţa au fost încheiate în toamna anului trecut, valoarea investiţiei fiind de aproximativ patru milioane de euro, fonduri europene.

Citește și O FEMEIE A CĂZUT DE PE FALEZA CAZINOULUI DIN CONSTANȚA
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Compania care a reabilitat balustrada de la Cazino a câștigat contractul de reabilitare a adăposturilor de protecție civilă din municipiul Constanța (DOCUMENTE)

24 Jun 2022 1563

Primăria Constanţa va reabilita zidul de sprijin și balustrada de la Cazino

01 Mar 2022 1947

UPDATE. Constanța Persoană căzută peste balustradă, pe faleză. A vrut să își salveze copilul (galerie foto și video)

06 Jun 2021 8491

Lucrări pe faleza Cazinoului! Echipele intervin la balustrada de protecție (galerie foto)

16 Jul 2020 1517

Fadmig SRL bifează un nou contract cu Primăria Constanţa. Va reabilita balustrada de la Cazino (document)

18 Jul 2019 2144

Porţiunea dintre Comandamentul Flotei şi zidul de apărare din nordul promenadei Balustrada de la Cazinoul din Constanţa intră în reparaţii

17 Apr 2019 1726

Pericol pe Faleza Cazinoului din Constanţa. Ce necazuri pot avea cei care ajung acolo

02 Nov 2018 1862

Firma care a reamenajat sediile SPIT a bătut palma cu Primăria Constanţa şi repară balustrada falezei Cazinoului! (documente)

27 Jul 2017 2842

Firma care a reamenajat sediile SPIT Ecserv Interprod SRL, singur ofertant pentru reparat balustrada falezei Cazinoului!

09 Jun 2017 4856

Revista presei locale

22 Feb 2017 2151

Primăria repară iar balustrada de pe faleza Cazinoului!

22 Feb 2017 2973

Omisă din proiectul european O parte din balustrada de la Cazino, refăcută de Primăria Constanţa cu bani de la bugetul local

08 Nov 2016 2856

Pericol Rugina a „mâncat” iar balustradele falezei de la Cazino (galerie foto)

29 Jun 2016 4323

Ieșiți la plimbare pe faleza Cazinoului din Constanța? Atenție se efectuează lucrări la balustradă

12 Apr 2016 2131

Lucrări "febrile" la balustrada de la Cazino (galerie foto)

14 Jul 2015 1939