Finul lui Toni Greblă, reţinut în cazul percheziţiilor de ieri de la Constanţa

 
În contextul percheziţiilor care au avut loc ieri la nivel naţional, printre acestea numărându-se şi judeţul Constanţa, a fost reţinut Ion Bârcină, finul fostului senator Toni Greblă, al cărui nume se regăseşte şi într-un dosar legat de Constanţa. În dosarul său au fost urmăriţi penal şi deputaţii Iulian Iancu și Lucian Șova. „Se dispune disjungerea cauzei față de suspecții BÎRCINĂ ION, HĂHĂIANU HORIA, pentru celelalte infracțiuni în legătură cu care s-a început urmărirea penală. De asemenea, se va disjunge cauza în vederea continuării cercetărilor față de suspecții IANCU IULIAN și ȘOVA LUCIAN, ambii deputați cu funcție de conducere în partid”, preciza, atunci, DNA, într-un comunicat de presă.
 
După cum spuneam, Ion Bârcină a fost reținut în urma perchezițiilor care au avut loc ieri. Anchetatorii i-au percheziționat locuința, fiind vizat într-un dosar de evaziune fiscală de trei milioane de euro.
 
În acest context, reamintim că, pe 31 martie, poliţiştii au efectuat nu mai puţin de 23 de percheziţii în Bucureşti, Ilfov, Constanţa, Galaţi, Gorj şi Argeş, la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor firme şi la locuinţele unor persoane. Ion Bîrcină este judecat, din septembrie 2015, pentru cumpărare de influenţă, în dosarul în care este acuzat şi fostul senator de Gorj, Toni Mihail Greblă.
 

Citeşte şi Rechizitoriu: Toni Greblă, fost judecător la Curtea Constituţională, intervenţii la Primăria Constanţa? (document)
 
Percheziţii la Constanţa. Sunt vizate societăţi şi persoane fizice într-un dosar de evaziune fiscală

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.