Fondatorii Black Cube, audiați de DIICOT în dosarul spionării șefei DNA

Procurorii DIICOT i-au audiat pe fondatorii Black Cube, Dan Zorella şi Avi Yannus în Israel, în dosarul în care angajați ai companiei au fost acuzaţi că au spionat-o pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, transmite Antena 3.
 
Foştii agenţi MOSSAD au fost înregistraţi în timpul audierilor, iar casetele sunt în procedură de traducere.
 
În acest dosar, procurorii DIICOT fac investigaţii asupra a doi angajaţi ai firmei Black Cube, Weiner Ron şi Geclowicz David, acuzaţi că au încercat să o spioneze pe Laura Codruţa Kovesi.
 
Cei doi angajaţi ai firmei Black Cube au fost ţinuţi mai multe luni în stare de arest preventiv, acum ei aflându-se în arest la domiciliu.
 
Procurorii DIICOT îi acuză desăvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor şi operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.
 
Considerat personaj cheie, Yossi Barkshtein, cel de-al treilea suspect, a reuşit să părăsească România chiar înainte de reţinerea la Bucureşti a celorlalţi doi spioni Black Cube, companie suspectată că ar fi spionat-o pe şefa DNA. Decizia nu este însă definitivă.
 
Procurorii anti-mafia susţin că israelianul a avut un rol important în investigaţiile pe care Black Cube le-a derulat în România.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șeful SRI, audiat de procurorii DIICOT în dosarul de spionaj Black Cube

14 Mar 2018 2101

DIICOT, precizări cu privire la dosarul „Black Cube”

08 Nov 2016 1521

Black Cube Angajaţii, acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DIICOT

25 Oct 2016 2264

Iohannis „Președintele și Președinția nu au fost implicate în acțiunea Black Cube”

21 Oct 2016 1759

DIICOT neagă că l-a audiat pe Ghiță în dosarul Black Cube

10 Oct 2016 1879

Sebastian Ghiță, audiat la DIICOT

10 Oct 2016 2096

Black Cube Fostul ofițer SRI, implicat în hărțuirea șefei DNA, rămâne în arest preventiv

21 Sep 2016 1617

Fostul ofițer SRI implicat în hărțuirea Laurei Codruța Kovesi a fost arestat preventiv

14 Sep 2016 2405

Fost ofițer SRI, reținut în dosarul „Black Cube”, Laura Codruța Kovesi, vizată de operațiunea „Tornado"

14 Sep 2016 2045

Dosarul Black Cube O persoană a fost reținută, în urma perchezițiilor de azi-noapte

14 Sep 2016 1851

Cel de-al treilea suspect în dosarul de spionaj al lui Kovesi a primit mandat de arestare în lipsă

08 Aug 2016 1717

DIICOT încă bâjbâie în dosarul firmei israeliene Black Cube…

26 Apr 2016 1762

Prefectul Capitalei, în aceeași situație ca şi Laura Codruța Kovesi. Ar fi fost spionat de Black Cube

21 Apr 2016 1690

Firma "Black Cube" avea autorizaţie de la cel mai înalt nivel?

12 Apr 2016 1945

Traian Băsescu pe lista atacurilor cibernetice ale Black Cube?

07 Apr 2016 1991