Fostul primar al Ploieștiului, condamnat definitiv la trei ani închisoare cu suspendare într-un dosar de corupție

Fostul primar al Ploieștiului Iulian Bădescu a fost condamnat definitiv, marți, de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar în care este acuzat de săvârșirea unor fapte de corupție, legate printre altele și de modul în care a fost finanțată echipa de fotbal Petrolul Ploiești, relatează România TV.

Inițial, Bădescu primise la instanța de fond o pedeapsă de trei ani cu executare, însă un complet de cinci judecători de la ÎCCJ a decis marți o condamnare cu suspendare, cu un termen de încercare de șapte ani.

În plus, Bădescu a fost obligat să plătească în solidar cu Oana Cristina Iacob daune civile de 8 milioane lei către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploiești. Bădescu va achita 75% din această sumă, iar Oana Cristina Iacob — 25%.

În iunie 2016, Iulian Bădescu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.

Potrivit anchetatorilor, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieştiului şi ordonator principal de credite, a semnat, în 21 ianuarie 2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploieşti şi Asociaţia Comunitară "Lupii Galbeni 2012” Ploieşti, iar în 28 iunie 2013 a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operaţiuni controlului de legalitate, regularitate şi încadrare în creditele bugetare şi a dispus plata sumei de 8.000.000 lei, în trei tranşe, către asociaţie, deşi cunoştea că nu este legală.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

"IPS Teodosie a greșit" Preotul Petrică Leașcu, personaj cheie în investigația Recorder.ro, „Corupție în numele Domnului“, prezent la DNA Constanța (FOTO+VIDEO)

05 Feb 2024 1694

Surse! ÎPS Teodosie, așteptat la DNA Constanța, marți, 16 ianuarie 2024 (VIDEO)

15 Jan 2024 1120

Percheziţii DNA la trei instituţii publice din Bucureşti, într-un dosar care vizează achiziţia de servicii IT de către unele spitale

12 Dec 2023 774

DGA Agent de poliție trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, inclusiv de corupție

26 Oct 2023 796

Nicolae Urdea, fost primar din Limanu, achitat în dosarul DNA! Termen nou în apel

14 Oct 2023 872

Percheziții la sediul unei subunităţi de poliţie! Poliţişti bănuiți că au luat mită de la șoferi, reținuți

02 Feb 2023 7922

Preşedintele Partidului Ecologist Român, Dănuţ Pop, audiat la DNA

09 Nov 2022 1088

Judecătorii au cerut o cauţiune de 100.000 de euro pentru eliberarea unui fost primar, arestat într-un dosar de corupție

06 Jun 2022 1338

DNA Percheziții în București și Giurgiu, într-un dosar ce vizează infracțiuni comise la achiziţii publice de materiale sanitare

28 Apr 2022 1165

Președintele Consiliului Județean Neamț, condamnat la opt ani și patru luni de închisoare. Minuta instanței

06 Apr 2022 1382

Ion Ioniță, fostul primar din Agigea, condamnat cu executare în primă instanță! Pronunțarea în apel, amânată

05 Feb 2022 1188

Marian Vanghelie este urmărit penal de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

13 Jan 2022 1352

Surse Omul de afaceri,Nicolae Badea, trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar de fraude cu fonduri europene

18 Nov 2021 1321

Nelu Iordache, implicat într-un nou dosar de corupţie. A fost ridicat de DNA de pe aeroport

21 Jul 2021 1733

Oficial Ion Ioniță, fostul primar din Agigea, condamnat la aproape șase ani de închisoare

12 May 2021 2820