Fostul primar din Dobromir, Iusein Visel, declarat incompatibil de ANI


Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat astăzi că a constatat existenţa conflictului de interese de natură administrativă în cazul a şase foşti sau actuali aleşi locali. Printre aceştia figurează şi fostul primar primar al comunei constănţene Dobromir, Iusein Visel.
ANI susţine că Iusein Visel „s-a aflat în conflict de interese în perioada februarie 2009 - iunie 2012, întrucât, în calitate de Primar al Comunei Dobromir:
- a propus și prezentat expunerile de motive privind arendarea unor suprafețe de pășune, situate pe raza Comunei Dobromir;
- a propus și prezentat proiectul de hotărâre privind arendarea de către tatăl său a unei suprafețe de pășune de 63,99 ha din perimetrul Comunei Dobromir;
- a semnat un contract de prin care a fost arendată de tatăl său suprafața de 63,99 ha din pășunea Comunei Dobromir, pe o durată de 5 ani, prețul arendei fiind stabilit la 50 Lei/ha/an;
- a semnat un contract de închiriere prin care a închiriat personal un spațiu comercial în suprafață de 40 mp, pe o durată de 5 ani, cu prețul de 80 Lei/an/mp, spațiu ce aparține Primăriei Comunei Dobromir. Ulterior semnării acestui contract, la adresa unde spațiul comercial închiriat figurează, s-a deschis un punct de lucru (sediu secundar) al S.C. VISEL SALIM S.R.L. (societate în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de asociat și funcția de administrator);
- a semnat un contract de închiriere prin care tatăl său, a închiriat un spațiu în suprafață de 32 mp, pe o durată de 5 ani, cu prețul de 5 Lei/lună/mp, spațiu ce aparține Primăriei Comunei Dobromir. Ulterior semnării acestui contract, la adresa unde spațiul închiriat figurează, s-a deschis un punct de lucru (sediu secundar) al S.C. AGRICOL IUSEIN S.R.L. (societate în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de asociat).
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003“.
Facem menţiunea că am încercat să aflăm un punct de vedere de la Iusein Visel, dar acesta nu a putut fi contactat. În cazul în care ne va răspunde, punctul său de vedere va fi ulterior publicat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Comuna Dobromir investește peste 60.000 de euro, bani europeni, în dotări școlare (DOCUMENT)

17 Apr 2024 389

Licitații Constanța Străzile din comuna Dobromir și satul Lespezi, reabilitate și modernizate cu bani din PNDR (DOCUMENT)

15 Apr 2024 826

Prefectul Județului Constanța pierde în instanță în fața Primarului comunei Dobromir

03 Apr 2024 572

Justiție Constanța Se cere sesizarea Curţii Constituţionale în cazul fostului profesor acuzat că și-ar fi atins elevii în zonele intime

17 Mar 2024 450

Firme Constanța Spicul SA. Vânzarea morilor din Ion Corvin, Oltina şi Dobromir, supusă aprobării acționarilor

16 Mar 2024 559

Cumpărări directe Constanța Top Management ING SRL, contract cu Primăria Dobromir pentru implementarea proiectelor finanțate prin PNRR (DOCUMENT)

10 Mar 2024 590

Audit financiar la Primăria Dobromir, județul Constanța Camera de Conturi a constatat o inventariere defectuoasă a mijloacelor de transport auto din cadrul primăriei (DOCUMENT)

07 Mar 2024 596

Afaceri Constanța Lucrări de reparații de aproximativ 300.000 de lei la dispensarul comunei Dobromir. Cine le asigură (DOCUMENTE)

27 Feb 2024 581

Constanța. Fostul profesor acuzat că și-ar fi atins elevii în zonele intime, menținut sub control judiciar!

18 Feb 2024 941

Prefectul Județului Constanța și Primarul Comunei Dobromir, părți într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanța

17 Feb 2024 708

Se circulă în condiții de iarnă în județul Constanța! În ce zone acționează drumarii (VIDEO)

20 Jan 2024 4830

Prefectura Constanța merge din nou în instanță Vrea să desființeze acte administrative emise de primarii din Limanu și Dobromir și de Consiliul Local din Năvodari

18 Jan 2024 843

Au fost stabilite și acordate indemnizații nelegale Prefectura Constanța vrea să anuleze mai multe dispoziții emise de viceprimarul cu atribuții de primar din comuna Dobromir, județul Constanța

10 Jan 2024 800

Cazul fostului profesor din județul Constanţa, care și-ar fi atins elevii în zonele intime, a ajuns în apel! S-a fixat primul termen

08 Jan 2024 774

Nemulțumiri! Tribunalul Constanța a încetat procesul penal faţă de Iusein Visel, fost primar al comunei Dobromir! Dosarul merge la Curtea de Apel

30 Dec 2023 810