Fotografiile maşinii lui Răducu Mazăre au fost trimise la Institutul de Criminalistică, în urma incidentului de miercuri

raducu_mazare_raducu_1.jpgPotrivit Mediafax, poliţiştii care l-au oprit, miercuri, pe A2, pe Răducu Mazăre au fost nevoiţi să trimită la Institutul de Criminalistică fotografiile realizate de aparatul radar, care atestă faptul că autoturismul fiului primarului Constanţei rula cu peste 190 de kilometri pe oră.

Poliţiştii Direcţiei Poliţiei Rutiere au trimis, joi, la Institutul de Criminalistică al Poliţiei Române fotografia realizată de camera aparatului radar care a surprins, miercuri, pe Autostrada Soarelui, autoturismul Jaguar condus de fiul primarului Constanţei, Radu Mazăre, în timp ce se deplasa spre Bucureşti cu 194 de kilometri pe oră, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Maşina a fost înregistrată de radar la kilometrul 49, iar la kilometrul 30 a fost oprită de un filtru al poliţiei.

Aflat la volan când a fost oprit, Răducu Mazăre a declarat poliţiştilor că, în dreptul kilometrului 49 nu se afla el la volan, ci un amic. Pentru că, între timp, şoferului i s-a făcut rău, acesta a fost nevoit să treacă pe scaunul din dreapta şi l-a rugat pe el să conducă. Cum tânărul din dreapta a susţinut acelaşi lucru, poliţiştii i-au luat acestuia permisul, pentru 90 de zile, şi nu lui Răducu Mazăre.

Poliţiştii au analizat, joi, fotografia, pentru a fi siguri că persoana sancţionată este şi cea vinovată.

Potrivit unor surse din poliţie, pe imagine nu se poate distinge cine se afla la volan, din cauza soarelui care bate puternic în parbriz. Din acest motiv, fotografia respectivă a fost trimisă la Institutul de Criminalistică pentru a fi analizată cu aparatură performantă.



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiune cu radare în Năvodari! Amenzi și permise suspendate

24 Mar 2024 425

Diana Șoșoacă a fost prinsă de radar cu 110km/h și a rămas fără permis. Scandal făcut de senatoare la mașina poliției

10 Mar 2024 684

Județul Constanța Șofer de 21 de ani, depistat conducând cu 197 km/h pe DN2A într-o zonă în care limita de viteză este de 100 km/h (GALERIE FOTO)

03 Mar 2024 1592

LIVE VIDEO Militarii decedați în dublul accident aviatic din apropiere de Cogealac, comemorați la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 1930

Se împlinesc doi ani de la dublul accident aviatic din județul Constanța! Opt militari au murit (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 1882

IPJ ClujȘofer depistat cu viteza de 173 km/h, pe DN1C E576, în localitatea Jucu

19 Feb 2024 373

Șofer băut, prins la volan de polițiștii din Constanța, conducând cu viteză

18 Feb 2024 704

Știri Constanța O femeie de 20 de ani, fără permis, surprinsă la volan, în Albești. Cu ce viteza rula

06 Feb 2024 1050

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării a modificat valoarea contactului semnat cu Margus Protect Technologies SRL (DOCUMENT)

05 Feb 2024 916

Un șofer de 24 de ani s-a ales cu permisul suspendat și cu amendă. Cu ce viteză rula

28 Jan 2024 630

Radarul surprinde un șofer pe DN 7. Viteza i-a adus reținerea permisului și amendă

21 Jan 2024 759

Șofer vitezoman depistat cu aparatul radar tip pistol mobil! Cu ce viteză rula pe DJ 242B

19 Jan 2024 673

Armata SUA confirmă noi lovituri asupra rebelilor houthi

13 Jan 2024 661

Pericol pe Autostradă! Iată cu cât rula un șofer din Iași pe A1

19 Dec 2023 823

Șofer vitezoman, pe autostrada A0, deschisă recent

30 Nov 2023 780