FRF a lansat un proiect de scouting în mediul rural. Sunt vizați copiii cu vârste între 10 și 14 ani

Federația Română de Fotbal (FRF) a lansat astăzi un proiect de scouting în mediul rural, intitulat ”Performanța are viitor” și rezervat copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani. Președintele FRF, Răvan Burleanu, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că este important să li se acorde o șansă copiilor talentați de la sate.
 

”Este un proiect de scouting în mediul rural. Trebuie să ne gândim că jumătate dintre români trăiesc în România rurală. Primul obiectiv este să promovăm fotbalul mai mult în mediul rural. Obiectivul nostru nu este să îi vedem mâine la echipa națională”, a spus Burleanu.

 
Întrebat dacă va realiza un proiect asemănător și pentru grupele de copii și juniori ale cluburilor intrate în faliment precum Oțelul Galați, Rapid București, Politehnica Timișoara sau FC Argeș, Burleanu a răspuns: ”Înțeleg că e o propunere. Eu sunt o persoană deschisă dialogului și propunerilor. O luăm ca pe o propunere, o analizăm și data viitoare revenim cu o soluție”.
 
În urma acestui proiect vor fi aleși 11 copii care vor avea ocazia să se antreneze alături de echipa națională a României. La rândul său, Ion Geolgău, managerul departamentului de scouting al FRF, a declarat că rezultatele acestui proiect se vor vedea peste opt-zece ani.
 

”În urmă cu 41 de ani am plecat și eu de la țară, atunci mi-am propus să ajung în top. Satul românesc are în multe domenii talente care dacă nu sunt descoperite riscă să se piardă. Prin acest proiect, departamentul pe care îl conduc și-a propus să ia fiecare sat, comună sau orășel la verificat și sunt convins că vor apărea și rezultate în timp. Sunt convins că peste opt-zece ani doi-trei jucători descoperiți prin acest proiect vor ajunge la echipa națională”, a adăugat Geolgău.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 280

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 626

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 606

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 642

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 774

Fotbal Liga a 3-a Gloria Băneasa s-a impus în prelungiri în duelul cu Axiopolis Cernavodă

21 Apr 2024 678

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 721

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1185

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1284

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 25-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

14 Apr 2024 928

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a învins liderul din play-out, Recolta Gheorghe Doja. Gloria Băneasa, victorie după un meci nebun!

14 Apr 2024 1572

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1091

Pariuri pe fotbal cu cote foarte mari

12 Apr 2024 334

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. AS Viișoara - Constructorul Topraisar, meci cu zece goluri

08 Apr 2024 1241

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 24-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

07 Apr 2024 1848