UPDATE Funcţionar APM Constanţa, pus sub control judiciar fiindcă ar fi dat informaţii despre controale

Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa a transmis astăzi un comunicat prin care face următoarele precizări:  

„La data de 16.09.2016, Parchetul de pe lângă  Judecătoria Constanţa a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul Krapcenco Petre, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. 

Din probele administrate până în acest moment în cauză s-au reţinut următoarele:

În cursul lunii august 2016 inculpatul Krapcenco Petre, funcţionar în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, cu ocazia efectuării unor controale împreună cu organele de poliţie, pe linia respectării prevederilor Legii nr.61/1991, referitoare la producerea de zgomote, a trasmis, în mod neautorizat, informaţii de care a luat cunoştiinţă, în virtutea atribuţiilor de serviciu, unui reprezentant al clubului Fratelli din staţiunea Mamaia, respectiv l-a anunţat cu privire la momentele efectuării controalelor, astfel încât nivelul zgomotului, la momentul efectuării controlului, să fie unul în limite legale, iar agentul economic să nu fie sancţionat contravenţional“, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

UPDATE 1, ora 17.12

Directorul executiv al APM Constanţa, Monica Zaharia a precizat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că la ora actuală, angajatul
Petre Krapcenco nu a fost suspendat din funcţie, dar nici nu s-a autospendandat.  „Ştiu despre aceste cercetări, dar vom lua măsuri după ce vom primi adrese ofciale de la Parchet“, ne-a comunicat Monica Zaharia.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Problemele transportatorilor discutate în portul Agigea (FOTO+VIDEO)

22 Jan 2024 1298

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Eugen Căruntu, directorul Strategie-Dezvoltare în cadrul CN APM Constanța (DOCUMENTE)

02 Jan 2024 1093

Alfa Terminal Constanța SRL, investitor în două proiecte în Incinta Port. Anunțul APM Constanța

28 Nov 2023 1108

Licitații Constanța Cât costă revizia tehnică periodică a instalației de utilizare gaze naturale în Port Constanța Nord (DOCUMENT)

26 Nov 2023 951

#Dobrogea145 Florin Vizan, director general CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

17 Nov 2023 1880

CN APMC SA Se înlocuiește hidroizolația la magazia nr. 3, Molul IV, Constanța Nord. Cât costă lucrarea (DOCUMENT)

24 Aug 2023 1089

Licitații Constanța Euro Construct SA bifează un nou contract cu CN APMC SA (DOCUMENT)

13 Aug 2023 1451

Licitații Constanța Getnic Construct Serv SRL, contract adjudecat la Administrația Porturilor Maritime Constanța (DOCUMENT)

08 Aug 2023 1158

Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța organizează licitație publică deschisă cu strigare pentru vânzarea unor bunuri

27 Jul 2023 791

CN „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța organizează selecție de oferte pentru valorificarea „Deșeurilor reciclabile generate de vânzător”

25 Jul 2023 1114

Licitații Constanța Primăria Istria a bătut palma cu Vest Instal SRL și cu Global Ports's Services SRL, controlată în trecut de Mircea Marcu, fostul șef al APMC (DOCUMENT)

31 May 2023 1836

Alice Goidea, fiica fostului director general al Portului Constanța se căsătorește

16 May 2023 3178

Nova Property Development SRL, în fața unui nou acord de mediu pentru blocurile de 8 și 10 etaje, pe care vrea să le ridice în Constanța

16 May 2023 1159

„Administratia Porturilor Maritime" SA Constanța a bătut palma cu Iridex Group Salubrizare! Sunt vizate deșeurile nepericuloase preluate de la nave (DOCUMENT)

06 Apr 2023 1362

Administrația Porturilor începe construcțiile în Portul Constanța. Certificate de Urbanism de la primărie

28 Mar 2023 1592