Fundația Centrul de Tineret pentru UNESCO cu sprijinul Ambasadei SUA organizează musical-ul Hairspray

 
Fundația Centrul de Tineret pentru UNESCO din România, cu sprijinul financiar al Ambasadei SUA, va oferi publicului român o interpretare, în limba engleză, a musical-ului american Hairspray, care reflectă imaginea Americii din anii ’60 și reprezintă un manifest împotriva oricărui tip de discriminare și injustiție socială.
 
Musical-ul Hairspray, care a primit opt premii Tony, prezintă o imagine a societății americane din anii 1960 din Baltimore, Maryland. Producția oferă o viziune originală asupra unora dintre nedreptățile care au avut loc în unele părți ale Americii anilor 1960, ca parte a luptei pentru drepturile civile.  Este povestea unei adolescente care se confruntă cu propriile sale neajunsuri, pe fondul marii istorii a luptei pentru drepturile civile în America anilor ‘60. Povestea lui Tracy Turnblad și a eforturilor sale de a-și valorifica talentul, dincolo de aspectul său fizic, se dezvăluie discret, ca un ecou al luptei comunității de culoare din Baltimore pentru drepturi egale și integrare.
 
Spectacolul va fi pus în scenă de studenții din promoțiile 1,2 și 3 ale primului program de Masterat de Teatru Muzical din România, de la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați, în următoarele orașe:
 
Miercuri – 24 februarie, ora 19:00 – Teatrul Dramatic “Fani Tardini” din Galați;
 
Vineri – 26 februarie, ora 19:00 – Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca;
 
Sâmbătă – 27 februarie, ora 19:00 – Teatrul Municipal din Baia Mare.
 
Biletele pentru spectacole pot fi cumpărate de la casele de biletele ale sălilor de spectacol, la un preț redus.
 
Reprezentanți ai Ambasadei SUA vor fi prezenți la fiecare dintre aceste spectacole astfel:
 

Galați – Atașatul Cultural Marjorie Stern;
 
Cluj-Napoca - Ambasadorul SUA Hans Klemm;

 
Baia Mare – Consilierul pentru Presă și Cultură Ron Hawkins.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hans Klemm a părăsit România. Ultimul său mesaj

14 Dec 2019 2164

Recepție organizată de Ambasada SUA la București cu ocazia Zilei Independenței. Ce mesaje au fost transmise (galerie foto)

04 Jul 2019 2222

Discursul ambasadorului SUA Hans Klemm la aniversarea Zilei Independenţei 2018. Despre ce mari oameni ai României a amintit (text integral)

30 Jun 2018 2359

UPDATE. Va fi prezent şi ambasadorul Hans Klemm Gică Hagi va arunca prima minge la meciul de baseball România - SUA, de sâmbătă, de la Constanţa!

09 May 2018 2475

Viitorul relațiilor economice România-SUA în atenţia ambasadorului SUA la Bucureşti, Hans Klemm

04 Jul 2017 2109

Ambasada SUA Ceremonie de premiere a femeilor curajoase din România. Printre ele un căpitan din MApN „cea dintâi” de mai multe ori

12 May 2017 4653

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm „Prioritatea este promovarea securității țărilor noastre”

28 Feb 2017 1848

Premierul Grindeanu, întâlnire cu ambasadorul SUA, la Bucureşti

01 Feb 2017 2196

Ambasadorul Hans Klemm s-a întâlnit cu ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu

20 Jan 2017 1985

Ambasadorul SUA în România Hans Klemm – „Ne angajăm să lucrăm cu viitorul guvern pentru a aprofunda parteneriatul strategic“

13 Dec 2016 2281

Hans Klemm a depus o coroană de flori la Colectiv. „Încurajăm românii în lupta anticorupţie şi în efortul de a construi o Românie sigură“

30 Oct 2016 1792

Klemm, alături de Iohannis şi Cioloş Imagini inedite de la recepția de Ziua Independenței (galerie foto)

02 Jul 2016 2651

Recepție la Ambasada SUA de Ziua Independenței. Cine a fost de la Constanța

02 Jul 2016 6227

Ambasadorul Klemm spune de ce nu a fost invitat Ponta la Deveselu

13 May 2016 1819

Ambasada SUA Guvernul american sprijină proiectul de micro-reţea inteligentă al Universităţii Politehnica

20 Apr 2016 2149